"Războiul antiteroare" este un dezastru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concluzia aparţine unui grup de experţi de la Oxford, care avertizează că repararea gafelor ar dura cel puţin un deceniu. Washingtonul şi aliaţii săi trebuie să îşi schimbe politica în

Concluzia aparţine unui grup de experţi de la Oxford, care avertizează că repararea gafelor ar dura cel puţin un deceniu.

Washingtonul şi aliaţii săi trebuie să îşi schimbe politica în Irak şi Afganistan dacă doresc să învingă Al-Qaida, conchide un raport realizat de un grup de cercetători de la Oxford. Strategia Occidentului nu numai că nu a reuşit să elimine ameninţarea din partea extremismului islamic, dar chiar a alimentat-o, afirmă experţii.

"Fiecare aspect al războiului antiteroare a fost contraproductiv în Irak şi Afganistan, începând cu pierderea de vieţi în rândul civililor până la detenţii în masă fără procese. Pe scurt, este un dezastru", a declarat Paul Rogers, unul dintre autorii raportului. El spune că invazia Irakului condusă de SUA în martie 2003 a fost o "greşeală amarnică", ce a creat o zonă de antrenament a combatanţilor extremişti care au legături sau sunt inspiraţi de Osama bin Laden şi de Al-Qaida.

În privinţa Afganistanului, documentul arată că izgonirea de la putere a talibanilor în 2001 a fost "de un real folos" organizaţiei Al-Qaida, ajutând la revigorarea miliţiilor islamice violente. În plus, detenţiile în masă ale suspecţilor de extremism, tortura, abuzarea deţinuţilor şi "presupusele "transferuri extraordinare" ale CIA pentru ca deţinuţii să fie chestionaţi în afara jurisdicţiei SUA au fost utile pentru propaganda extremistă, afirmă experţii.

Rogers a declarat că SUA şi aliaţii săi trebuie să înţeleagă mai bine originile mişcării Al-Qaida şi bazele pe care se sprijină şi să le contracareze sistematic prin schimbări de politici. "Chiar dacă aceste strategii ar avea succes, va dura totuşi cel puţin un deceniu pentru a recupera greşelile", a spus el. Printre recomandările raportului, se numără retragerea forţelor străine din Irak şi intensificarea relaţiilor diplomatice, inclusiv cu Siria şi Iranul, mai mult ajutor civil pentru Afganistan, mai puţine intervenţii militare şi negocieri cu miliţiile.

Erorile de până acum sunt nimic pe lângă consecinţele unui război cu Iranul

Raportul mai afirmă că o acţiune militară împotriva Iranului nu ar face decât să agraveze situaţia, "făcând jocurile elementelor extremiste şi mărind violenţele în regiune". "Oricare ar fi problemele cu Iranul, războiul trebuie evitat cu orice preţ, deoarece greşelile făcute deja vor fi nimic pe lângă consecinţele unui război cu Iranul", a spus Roger.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite