Raport oficial: Iranul lucrează la bomba atomică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică are „preocupări serioase“ în legătură cu caracterul militar al programului nuclear iranian, pe baza unor informaţii „credibile“ pe care le deţine, se arată în raportul oficial al AIEA, citat de AFP.

Conform documentului, „Iranul a efectuat activităţi în vederea fabricării unui dispozitiv exploziv nuclear". Citând mii de pagini de documente, fotografii făcute din satelit şi informaţii obţinute de la 10 state membre, agenţia a afirmat că Iranul face paşi către dezvoltarea bombei nucleare. Republica islamică susţine că programul său este pur civil. O altă activitate menţionată în raport este achiziţia de informaţii şi documentaţie privind dezvoltarea de arme atomice de la o reţea clandestină.  Experţii iranieni ar fi lucrat şi la proiectul unei arme nucleare, inclusiv testând componente.

Iranul a respins raportul dat publicităţii de  AIEA, spunând că este motivat politic. „Raportul AIEA este neechilibrat, neprofesionist, repetitiv şi motivat politic", a declarat trimisul iranian la agenţia internaţională, Ali-Asqar Soltanieh. Mai mult, preşedintele Mahmud Ahmadinejad a anunţat că ţara sa „nu va da niciun pas înapoi" în privinţa programului său nuclear.

Franţa cere reunirea Consiliului de Securitate

Ministrul francez de Externe, Alain Juppé, a cerut, miercuri, Consiliului de Securitate al ONU să se reunească pentru a discuta despre sancţiuni împotriva Iranului, după raportul AIEA. Juppé a spus că sunt necesare sancţiuni aspre. „Suntem decişi să acţionăm", a subliniat el, precizând că Franţa este pregătită „să meargă mult mai departe" în privinţa sancţiunilor.

La rândul său, Maja Kocijancic, o purtătoare de cuvânt a şefei diplomaţiei europene, Catherine Ashton, a declarat că noul raport al AIEA pe tema Iranului „agravează îngrijorările" legate de programul nuclear al Teheranului. Maja Kocijancic a declarat că raportul este credibil şi susţinut de informaţii „din mai multe state UE, precum şi în urma inspecţiilor din Iran". 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite