Radar antirachetă în Transnistria?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia ar putea instala o staţie radar în republica autoproclamată, ca răspuns la bazele americane din  România.

Autorităţile de la Moscova intenţionează să instaleze în regiunea transnistreană o staţie radar ca răspuns la crearea bazelor militare americane în România. Ziarul rusesc „Nezavisimaya Gazeta" face trimitere la surse apropiate Preşedinţiei Federaţiei Ruse potrivit cărora regiunea transnistreană revine în atenţia autorităţilor de la Kremlin.

„Ţinând cont de faptul că regiunea se află în imediata apropiere a României, ţară unde sunt amplasate deja patru baze militare SUA, Rusia intenţionează să-şi menţină prezenţa militară în Transnistria şi chiar să instaleze acolo o staţie radar de tip «Voronej»", scria „Nezavisimaya Gazeta", în timp ce Dmitri Rogozin, emisarul rus în regiunea separatistă, vizita Tiraspolul.

Expertul ucrainean Vitalie Kulik nu exclude acest plan al autorităţilor de la Moscova. „În România se fac declaraţii precum că Rusia ar fi gata să instaleze în Transnistria rachete de tip «Iskander». Şi la Kiev se vorbeşte despre asta. Nu cred că acest lucru este posibil. Instalarea unui radar este însă foarte probabilă având în vedere că în România sunt deja patru baze NATO", a declarat Kulik.

Îngrijorare la Bucureşti

Autorităţile de la Chişinău se bazează însă pe buna intenţie a Kremlinului. „Sunt speculaţii de moment. Rusia susţine integritatea şi suveranitatea Republicii Moldova. Astfel de decizii nu pot fi luate fără o consultaţie prealabilă cu autorităţile de la Chişinău. Bineînţeles, ar fi un pericol ca în regiunea secesionistă să fie instalat un astfel de sistem", ne-a declarat ministrul moldovean al Apărării, Vitalie Marinuţă.

„Pentru ca acest plan să fie pus la punct, ar trebui să existe elemente ale unei situaţii în care Federaţia Rusă să sfideze opinia internaţională - UE, NATO, SUA. Nici chiar Putin nu îşi poate permite asta. Aceste acţiuni ar fi îndreptate împotriva Alianţei Nord-Atlantice, iar dacă Rusia face măcar un mic pas, va primi un răspuns din partea Alianţei", crede analistul de la Chişinău Viorel Cibotaru. 

Iulian Chifu, consilierul preşedintelui Traian Băsescu pentru Afaceri Strategice, Securitate şi Politică Externă, consideră că autorităţile de la Chişinău trebuie să analizeze cu mare atenţie acest mesaj.

„Într-un moment în care toată lumea aştepta demilitarizare şi o misiune civilă în regiunea separatistă, iată că avem de a face cu remilitarizare, fară acordul statului-gazdă. Autorităţilor de la Chişinău le revine responsabilitatea de a se plasa faţă de eventuala desfăşurare a unor capabilităţi pe teritoriul Moldovei", a comentat Iulian Chifu.

„Evident, comunitatea internaţională se va raporta la realitatea nou-creată. Kaliningrad (n.r. - unde a fost instalat un sistem similar în noiembrie 2011) este parte a Federaţiei Ruse, pe când regiunea transnistreană nu este recunoscută nici de Federaţia Rusă", a adăugat consilierul prezidenţial. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite