REZULTATE ALEGERI LOCALE 2012 Presa străină notează că USL câştigă primul test electoral

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul Guvern din România a câştigat duminică primul test electoral de când a preluat puterea luna trecută, alegătorii români transmiţând un mesaj clar că s-au săturat de măsurile de austeritate, comentează presa internaţională.

Românii i-au acordat noului Guvern condus de Victor Ponta un sprijn puternic în alegerile locale de duminică, pe fondul nemulţumirii faţă de măsurile de austeritate adoptate în contextul crizei economice, relatează agenţia Reuters. Aceste rezultate plasează Uniunea Social-Liberală (USL) pe calea spre victorie la alegerile legislative din toamnă, adaugă Reuters, notând că majoritatea candidaţilor au promis rezolvarea problemei câinilor vagabonzi.

Coaliţia de la putere formată de stânga şi de dreapta a revendicat victoria în alegerile locale, după publicarea primelor exit-poll-uri, informează la rândul său agenţia France-Presse. Primele rezultate oficiale vor fi cunoscute abia luni dimineaţă, menţionează AFP, adăugând că aceste alegeri s-au derulat la aproximativ o lună după sosirea USL la putere, după ce a înlăturat printr-o moţiune de cenzură Guvernul anterior, foarte nepopular din cauza măsurilor de austeritate.

Agenţia germană DPA apreciază că rezultatele alegerilor vor confirma faptul că românii s-au săturat de austeritate şi precizează de asemenea că în toamnă va avea loc scrutinul parlamentar.

Mai mult de jumătate dintre cei peste 18 milioane de alegători s-au prezentat la urne, informează agenţia China Nouă, subliniind că pentru prima dată după 1989, alegerea primarilor se desfăşoară într-un singur tur. Scrutinul local este considerat un test înaintea alegerilor parlamentare din toamnă.

Agenţia italiană ANSA citează sondajele realizate la ieşirea de la urne, potrivit cărora candidaţii USL au câştigat cu peste 50 la sută din voturi în numeroase regiuni şi mari oraşe din ţară.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite