Qatarul cumpără Franţa bucată cu bucată

Hexagonul ocupă un loc aparte în strategia acestui microstat extrem de bogat de a-şi extinde investiţiile în Europa şi a-şi proteja ambiţiile regionale în faţa puternicilor săi vecini, Arabia Saudită şi Iran.

Grija Qatarului de a-şi păstra independenţa, câştigată în 1971, l-a determinat pe emirul Hamad bin Khalifa al-Thani, la putere din 1995, să dezvolte o armă politică internaţională excepţională: canalul de televiziune cel mai influent din lumea musulmană, Al-Jazeera. Acesta acoperă toate ţările, cu excepţia Qatarului, iar bunăvoinţa televiziunii faţă de anumite regimuri depinde, de asemenea, de  interesele Emirului în acele zone, după cum reiese din telegramele secrete ale unor diplomaţi americani, date publicităţii de Wikileaks. În strategia Qatarului, Franţa are şi ea un loc aparte. Şi asta deoarece qatarioţii cunosc foarte bine instituţiile, mediul politic şi de afaceri, punctele forte şi punctele slabe ale Hexagonului, scrie site-ul francez Slate.fr.

Qatarioţii, atenţi cu politicienii francezi

Şi pentru a-şi asigura confortul şi interesele nu se sfiiesc să arunce cu banii în clasa politică franceză, în marile companii, în universităţi, patrimoniu imobiliar, fotbalişti. Qatarul deţine pachetul  majoritar la clubul de fotbal Paris Saint-Germain, a intervenit militar alături de occidentali în Libia şi va organiza Campionatul Mondial de Fotbal din 2022.

Mulţi politicieni şi oameni de afaceri francezi au beneficiat de sejururi în Qatar: Dominique de Villepin (UMP), Bertrand Delanoë (primarul Parisului), Philippe Douste-Blazy, Rachida Dati, Ségolène Royal, Fadela Amara, Claude Guéant (ministru de Interne), Jean-Louis Debré, Gérard Larcher, Hubert Vedrine, Frédéric Mitterrand, Hervé Morin, Jean-Pierre Chevenement, Dominique Baudis, Jack Lang şi lista continuă.

Nasser al-Khelaifi, patronul clubului de fotbal  Paris Saint-Germainp Foto: afp

La trei săptămâni după alegerea sa în funcţia de preşedinte, în 2007, primul şef de stat arab pe care l-a primit Nicolas Sarkozy la Elysée a fost emirul Hamad bin Khalifa al-Thani. O lună şi jumătate mai târziu, de Ziua Naţională a Franţei, la 14 iulie, emirul asista, alături de şeful statului francez la defilarea de pe Champs-Elysée. Legăturile strânse ale lui Sarkozy cu emirul s-au văzut şi cu ocazia eliberării din Libia a infirmierelor bulgare, în iulie 2007, şi mai recent în timpul intervenţiei militare împotriva lui Gaddafi, când Qatarul a fost singura ţară arabă care a luat parte alături de occidentali în teatrul de război.
 
Dar qatarioţii nu au fost atenţi doar cu puterea, ci şi cu opoziţia franceză. Qatarul este principalul client al cabinetului de avocatură al lui Dominique de Villepin, iar pentru Segolene Royal (socialist) emirul a trimis aeronava personală pentru a o aduce să participe la o cină oferită în onoarea sa la ambasada franceză din Doda, în 27 martie 2008.

Cu ochii pe compania nucleară franceză

Qatarul are acorduri semnate cu Franţa privind formarea marinarilor din flota sa militară şi a poliţiştilor. Parisul furnizează emiratului o mare parte din materialul militar, mai ales avioane Mirage 2000. În Qatar este pe cale să se deschidă filiale ale unor prestigioase şcoli superioare franceze, precum HEC, Saint-Cyr sau Şcoala Naţională de la Magistratură.

Petro-dolarii au schimbat  cu totul faţa capitalei Doha Foto: shutterstock

Marile companii franceze sunt prezente la Doha, în special cele din domeniul apărării şi energiei: Total, GDF Suez, FED, Veolia, Vinci, Air Liquide, EADS, Technip. Dar Qatarul este înainte de toate un investitor în Franţa. Fondul suveran din Qatar este acţionar sau încearcă să devină acţionar la grupurile strategice cum ar fi Lagardère (apărare şi presă), Veolia (mediu şi servicii), Suez (energie şi servicii), Vinci, CMA CGM (shipping) şi Areva (nuclear).  

Pentru a ajunge la Areva, qatarioţii au recurs la Claude Guéant, fost secretar general la l'Elysée, actualmente ministru de Interne, şi la François Roussely, preşedinte al Crédit Suisse Europa, dar şi la Henri Proglio, director general la EDF şi apropiat de Nicolas Sarkozy. Imobiliarele sunt şi ele vizate de şeicii qatarioţilor. Emirul deţine un palat de 4.000 de metri pătraţi la Marnes-la-Coquette (Hauts-de-Seine), hotelul Evreux din Vendôme şi alte două hoteluri învecinate. Fondul Suveran deţine la Paris hotelurile de lux Majestic et Royal Monceau.

Prin fotbal câştigă vizibilitate

Qatarul are o suprafaţă de 11.437 kilometri pătraţi, 1,5 milioane de locuitori şi este al treilea producător mondial de petrol şi gaze. Această bogăţie permite emiratului să gestioneze unul dintre cele mai mari fonduri suverane de pe planetă, Qatar Investment Authority (QIA). Activele entităţilor acestui fond se apropie de 700 de miliarde de dolari. 

Recrutarea lui Zinedine Zidane, căruia i s-au oferit mai multe zeci de milioane de euro, pentru a sprijini candidatura micului emirat pentru a organiza Campionatul Mondial de fotbal din 2022 nu a fost o investiţie proastă. Qatarul este cel mai mic stat din lume care va organiza o asemenea competiţie, cu toate că nu s-a calificat niciodată la Cupa Mondială şi are un climat neadecvat pentru a practica acest sport, în plină vară, când sunt temperaturi de 40-50 de grade Celsius. Marea Britanie şi Germania au contestat alegerea şi au cerut ca nominalizarea să fie reexaminată. Puţin probabil, notează site-ul Slate.fr.

Interesul Qatarului pentru fotbal nu se opreşte la organizarea Cupei Mondiale. Emiratul cumpără jucători europeni ajunşi aproape de finalul carierei, pe care-i plăteşte regeşte, pentru a juca la cluburile qatariote. Şi acum se pare că vizează şi achiziţionarea unor acţiuni la Stade de France, scrie "Le Nouvel Observateur".

Şi cluburile europene au ajuns în mâinile şeicilor din Qatar: Malaga (Spania), FC Barcelona, într-o mai mică măsură, Paris Saint-Germain (Franţa) al cărui susţinător este şi preşedintele Nicolas Sarkozy.

Subtilul joc diplomatic

Fiindcă mulţi occidentali consideră Qatarul un stat nefrecventabil, monarhia absolutistă de la Doha şi-a construit o cale de acces. În Qatar nu există nici partide politice, nici democraţie, regimul emirului este fragil chiar dacă nu a fost afectat de revoluţiile arabe. Qatarul este ţara în care mai mult de trei sferturi din rezidenţi nu sunt de naţionalitate qatariotă şi unde minorităţile iraniene, pakistaneze, alţi imigranţi din ţările arabe, ar putea, într-o zi să se revolte.

Doha încearcă să facă un  joc diplomatic subtil. În februarie 2010, Qatarul ar fi semnat un Pact de apărare cu Siria şi Iranul, dar are, în acelaşi timp, o bază militară americană pe teritoriul său, din timpul primului război din Golf. Qatarul a organizat, împreună cu preşedintele sirian Bashar al-Assad, o vizită triumfătoare pentru preşedintele iranian Mahmud Ahmadinejad, în Liban, în iulie 2010. Dar tot emirul Qatarului a făcut o vizită secretă în Israel în martie 2010.