Emirul care cumpără Europa la bucată

Deşi efectele crizei şi recesiunea n-au ocolit ţările din Golf, Qatar, micul emirat se menţine pe un trend ascendent de invidiat. Creşterea economică a Qatarului face şi China de ruşine, iar secretul acestei poveşti de succes rezidă în politicile liderului său, emirul Al-Thani.

Anul acesta, când majoritatea economiilor lumii dau înapoi sau, în cel mai bun caz, se bucură de o redresare firavă, Qatarul a anunţat o creştere de 23% (faţă de anul trecut, când a fost de 10%). PIB-ul pe cap de locuitor a ajuns în 2009 la aproape 84.000 de dolari, cel mai ridicat din lume, departe de cel al SUA, de 46.000 de dolari şi surclasând cu uşurinţă cele 22 de state din Liga Arabă (Kuweitul, cu 38.000 de dolari sau Arabia Saudită, cu 23.000 de dolari).

Mai citeşte şi:

Miliardarii salvează America?

Deşi cifrele sunt impresionante, prudentă, conducerea micului stat peninsular nu se lasă dusă de val aşa cum s-a întâmplat în vecinătate cu super bogatul emirat Dubai, scrie „The Economist".

Există, scrie sursa citată, patru motive pentru care Qatarul a reuşit să devină o mică „oază de fericire". Întâi, acest emirat este cel mai mare producător şi exportator de gaz lichefiat din lume. Apoi, şeful statului, emirul Hamad bin Khalifa al-Thani, este cel mai dinamic lider din lumea arabă. În al treilea rând, emiratul desfăşoară o politică externă neobişnuit de independentă pentru statele din Golf, ce a transformat Qatarul într-o placă turnantă a diplomaţiei regionale. În sfârşit, emiratul este locul de baştină al celei mai influente televiziuni din lumea arabă, Al Jazeera.

Investiţii spectaculoase

Avuţia emiratului sporeşte şi prin investiţiile din străinătate, ce au depăşit anul acesta 30 de miliarde de dolari. În Europa, emiratul îşi va rotunji participarea la Volkswagen, unde deţine deja 17%, iar grupul nuclear francez Areva se află şi el pe lista de aşteptare. Qatarul deţine deja 7% din banca britanică Barclays, un sfert din J Sainsbury, cel de-al treilea lanţ de supermarketuri britanic, iar de curând a cumpărat Harrods, cel mai prestigios magazin londonez.

Nu mai puţin spectaculoase sunt şi investiţiile de acasă, din domeniul educaţiei, unde Fundaţia Qatar, deţinută de Sheikha Mozah, soţia emirului, a donat miliarde de dolari pentru a aduce în ţară expertiza celor mai prestigioase universităţi americane, de la Cornell şi Georgetown, până la Northwestern.

Candidat la Mondialul din 2022

Mare amator de sport, emirul Al-Thani a adus în Qatar mai multe competiţii de prestigiu, din fotbal, golf şi tenis, tentând jucătorii de top cu premii substanţiale. Mai nou, Qatarul licitează pentru organizarea Campionatului Mondial de Fotbal, ediţia 2022. Impedimentul climatic - în perioada în care se desfăşoară de obicei competiţia, în emirat temperaturile trec uşor de 40 de grade - a fost înlăturat simplu: Qatarul va avea dispozitive ce vor sufla aer rece în stadioane, reducând temperatura cu 20 de grade. Costurile operaţiunii? Confidenţiale, a răspuns licitatorul.

Prieten şi cu Israel, şi cu Iran

Cea mai importantă realizare a emirului Al-Thani rămâne, însă, diplomaţia. Deşi America este în continuare principalul aliat al emiratului, şeful statului se află în termeni foarte buni cu Iranul şi cu preşedintele Mahmoud Ahmadinejad. Cei doi lideri se vizitează periodic, iar anul acesta au semnat un acord pe probleme de apărare, ale cărui detalii nu sunt cunoscute.

Cel mai recent succes diplomatic al emirului a fost deblocarea crizei guvernamentale din Liban. De asemenea, guvernul Sudanului şi rebelii sudanezi au făcut progrese în direcţia păcii sub egida Qatarului.

Succesele diplomatice ale emirului i-au atras însă animozităţi din partea statelor arabe mai mari şi mai puternice, ca Egiptul şi Arabia Saudită, iar mai nou intenţia lui de a media procesul de pace din Orientul Mijlociu n-a făcut decât să le sporească iritarea. Qatarul este una dintre puţinele ţări din Golf cu o atitudine moderată faţă de Israel (Tel Avivul a avut o misiune comercială permanentă la Doha până la războiul din Gaza, din 2008), dar întreţine relaţii apropiate şi cu liderii mişcării Hamas.

Statul, ca afacere de familie

Emiratul este practic condus de o singură familie, Al-Thani, iar şeful statului, Hamad bin Khalifa, nu pretinde că ar fi altcineva decât un autocrat luminat. În vârstă de 58 de ani, Al-Thani şi-a înlăturat tatăl de la putere, în 1995, printr-o lovitură de palat. De atunci şi-a consolidat poziţia internă şi şi-a extins influenţa în marile capitale ale lumii, de la Londra, la Washington.

Premierul este vărul lui, iar din cei 19 miniştri şapte fac parte din familia Al-Thani, la fel ca şi guvernatorul Băncii Centrale. Restul provine fie din familia mamei emirului, fie din cea a soţiei. Emirul şi şeicii qatarezi n-au renunţat la tradiţionalele „majlis", adunări în care oamenii de rând îşi prezintă petiţiile şi se împarte dreptatea.

Chiar dacă locuitorii Qatarului nu suferă prea mult din lipsă de democraţie, prosperitatea asigurată înlocuind cu succes libertăţile individuale, nu înseamnă că nu au şi nemulţumiri. Cele mai multe de ordin identitar. Dintr-o populaţie de 1,7 milioane, doar 300.000 sunt nativi. În ciuda universităţilor de top pe care aceştia le-au absolvit, proiectele cele mai mari sunt încredinţate occidentalilor, care domină şi posturile-cheie din economie.

Restul populaţiei, de 1,4 milioane, provine din India, Bangladesh sau Sri Lanka. Aceştia sunt străini de categoria a doua, care lucrează în condiţii grele şi sunt prost plătiţi. Atâta vreme, însă, cât au un loc de muncă sigur şi o duc ceva mai bine ca în ţara de baştină, acceptă situaţia.

Cele două „feţe" ale Al Jazeera

Televiziunea qatareză este starul media incontestabil al lumii arabe, iar influenţa sa nu conteneşte să crească, scrie „The Economist". Serviciul în limba arabă a pătruns în jumătate din locuinţele arabe din lume, iar cel în engleză este recepţionat de circa 200 de milioane de persoane, în Africa, Asia, America Latină şi Europa, Al Jazeera depăşindu-şi astfel rivala saudită, mai moderată, Al Arabiya. Anul acesta, datorită emirului Qatarului, care pompează anual cel puţin 400 de milioane de dolari în contul ei, Al Jazeera ar putea deveni şi mai puternică.

Al Jazeera are 60 de birouri în lume, din care 12 doar în Africa, un număr de neimaginat pentru televiziunile rivalele europene, afectate de criză. Ca exemplu, ultimele alegeri din Sudan au fost acoperite de şapte reporteri şi un număr impresionant de tehnicieni, desfăşurare ce a făcut ca media occidentală să pară o Cenuşăreasă zdrenţăroasă. Al Jazeera are birouri în Ierusalim şi Gaza.

Cele două servicii, în engleză şi arabă, au conduceri editoriale separate. Primul alege subiecte ce răspund interesului spectatorilor din lumea a treia, concentrate pe teme sociale şi sărăcie şi critică Occidentul şi SUA. Oferă, însă, şi o paletă variată de opinii şi subiecte de politică externă. Al doilea, este mai controversat. Guvernele arabe pro-occidentale i-au adus acuzaţii repetate, pentru favorizarea unor mişcări fundamentaliste precum Frăţia Musulmană din Egipt sau Hamas, din Gaza.

Conducerea editorială e dominată de palestinieni din Cisiordania, care întreţin relaţii bune cu Hamas. Şeful Al Jazeera neagă însă acuzaţiile, afirmând că Palestina şi, în special Gaza, sunt subiecte prioritare pe agenda lumii arabe.