Putin va ghida din deltaplan un cârd de cocori albi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin intenţionează să participe la proiectul „Zborul speranţei", destinat păstrării în Peninsula Yamal (Siberia) a cocorilor albi, pe cale de dispariţie.

Liderul de la Kremlin va încerca să joace rolul de lider al cocorilor albi crescuţi în captivitate. Ei se pregătesc pentru zborul lung în Asia Centrală, în care vor fi însoţiţi de deltaplane. Pilotul deltaplanului care va juca rolul de lider al cârdului de cocori va arăta drumul, informează Vocea Rusiei.

„Un pilot conduce un deltaplan, iar cocorii se iau după el, ca şi când ar urma un părinte. Este o metodă foarte eficientă de a le învăţa pe aceste păsări care este calea pe care trebuie să migreze", a explicat Iuri Markin, directorul rezervaţiei Oka, implicat în acest proiect.

Vladimir Putin, care a urmat cursuri de pilotare a deltaplanului, va purta o bluză albă şi poate chiar şi un cioc artificial, în timp ce un aparat va emite suntele specifice acestor păsări în timpul zborului.

Proiectul prevede reintroducerea cocorilor născuţi în captivitate în mediul lor natural.

Serviciul de presă al preşedintelui a confirmat că Putin va vizita Peninsula Yamal înainte de a sosi la summit-ul APEC de la Vladivostok.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite