Putin, atac la Gazprom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul rus a cerut gigantului gazier să permită şi altor companii accesul la sistemul său de conducte pentru transport Din noua postură de şef al executivului de la Moscova, Vladimir

Premierul rus a cerut gigantului gazier să permită şi altor companii accesul la sistemul său de conducte pentru transport

Din noua postură de şef al executivului de la Moscova, Vladimir Putin se arată preocupat şi de concurenţă, nu numai de Gazprom.

Prim-ministrul Vladimir Putin a criticat dur conducerea Gazprom şi a cerut companiei să permită accesul la sistemul său de conducte pentru producătorii independenţi de gaze naturale.

Presa rusă susţine că autorul ideii este Igor Secin, vicepremierul care controlează Rosneft, o astfel de companie independentă.

O mână întinsă Rosneft

Potrivit publicaţiei "Gazeta", Secin încearcă să dea o mână de ajutor companiei Rosneft. Putin a vorbit în termeni duri despre activitatea Gazprom.

"Îi atrag atenţia lui Aleksei Miller (şeful Gazprom) că şi acum companiile petroliere întâmpină greutăţi legate de accesul la reţelele dumneavoastră", a spus Putin la o consfătuire dedicată dezvoltării complexului de petrol şi gaze naturale al Rusiei.

Pentru că nu li se permite accesul la sistemul unic naţional de aprovizionare cu gaze, producătorii independenţi realizează doar 14-16% din volumul total de gaze naturale, adică de două ori mai puţin decât potenţialul lor.

Îngrijorat de sectorul hidrocarburilor

În cursul unei reuniuni cu responsabili din sectorul energetic, organizată la Severodvinsk, în nord-vestul ţării, Putin s-a declarat preocupat de situaţia din sectorul rus al hidrocarburilor, pe care a calificat-o drept "serioasă", din cauza tehnologiilor depăşite şi a epuizării zăcămintelor vechi.

"Unele tendinţe din sectorul petrolier ne îngrijorează. Rata de creştere a producţiei este în scădere". El a dat, însă, asigurări că Rusia nu va da dovadă de "egoism economic" şi că îşi va îndeplini toate obligaţiile faţă de clienţii săi străini.

"Politica noastră în domeniul energiei va fi transparentă şi liberală", a afirmat Putin, adăugând: "Vom ţine cont de interesele legitime ale partenerilor noştri, dar ne vom apăra şi interesele noastre naţionale".

Reduceri fiscale

Putin a subliniat că măsurile fiscale în favoarea companiilor petroliere, care vor intra în vigoare anul viitor, vor contribui la o creştere a producţiei.

Acestea vor reduce presiunea fiscală care apasă asupra companiilor petroliere cu 130 miliarde de ruble (3,5 miliarde de euro) pe an, a anunţat săptămâna trecută ministrul rus al energiei, Serghei Smatko. Guvernul rus speră că aceşti bani vor fi investiţi de companiile petroliere în special în dezvoltarea de noi zăcăminte.

Gazprom a bătut palma cu Iranul

Teheranul şi gigantul rus Gazprom au încheiat duminică un acord de cooperare pentru dezvoltarea câmpurilor de gaze şi petroliere iraniene, la câteva zile după ce grupul francez Total a considerat ca foarte riscant politic să investească în Iran.

Acordul semnalează dorinţa Iranului de a se întoarce spre Rusia pentru dezvoltarea resurselor sale energetice, în momentul când întreprinderile occidentale dau dovadă de ezitare din cauza presiunilor asupra dosarului nuclear.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite