Protecţie socială à la Camorra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mafia napoletană sprijină familiile şi rudele propriilor membri şi colaboratori. O anchetă referitoare la activitatea unui camorrist scoate la iveală un mecanism ingenios de „întrajutorare şi recompense“ acordate de mafioţi.

În cartierul Secondigliano, aflat în nordul oraşului Napoli, există, camuflate printre apartamentele destinate cazurilor sociale, aşa-numitele „centre pentru locuri de muncă" unde, săptămânal, are loc „ziua primirii", relatează publicaţia italiană „Panorama".

Este vorba de o întâlnire pe care capii clanurilor locale o acordă văduvelor de camorrişti sau famillilor unor membri aflaţi în închisoare.

Pe parcursul întrevederii, „solicitanţii" se pot alege cu un loc de muncă (de cele mai multe ori, ca „santinelă") sau pot cere ca fiii şi nepoţii să intre într-o reţea de traficanţi de droguri. De asemenea, există persoane care cer o recomandare pentru a urca în grad pe scara ierarhică a clanului, altele care se aleg cu asistenţă legală gratuită, ori cu rezolvarea unei cereri de ajutor de „şomaj" în domeniul criminalităţii.

Dacă afacerile merg prost sau nu există posibilitatea de a vinde droguri din cauza prezenţei poliţiei, atunci, afilierea la gruparea criminală poate da dreptul la o recompensă de câteva sute de euro pe lună. Camorra mai vine şi în ajutorul tinerilor membri căsătoriţi ai clanului, cărora li se asigură un „venit familial", cel puţin în primii doi ani de mariaj.

Vacanţe gratis în Spania

Pentru oamenii de încredere ai şefilor există „coloniile estivale" din Spania, unde vacanţele sunt gratuite. Preferată este insula Ibiza. De asemenea, cei mai eficienţi primesc, periodic, bonificaţii şi aşa-numitele „prime de producţie".

Într-o interceptare telefonică, un cunoscut camorrist, Raffaele Amato, i-a relatat unui prieten despre ceasurile de marcă şi motoretele primite cadou ori sumele substanţiale oferite de sărbători şi la încheierea unor afaceri profitabile.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite