Prostituţia înfloreşte în sărăcia Afganistanului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerele se orientează către prostituţie pentru a face rost de bani În pofida violenţelor şi a legilor islamice, cea mai veche meserie din lume prinde rădăcini în Afganistan. Pe harta

Tinerele se orientează către prostituţie pentru a face rost de bani

În pofida violenţelor şi a legilor islamice, cea mai veche meserie din lume prinde rădăcini în Afganistan. Pe harta Kabulului a apărut o nouă atracţie: prostituatele chineze.

Când Fatima, în vârstă de 19 ani, s-a întors la casa ei din nordul Afganistanului, după ce câţiva ani a stat în Iran ca refugiată, a început să-şi caute o slujbă, scrie Reuters. Scurt timp a lucrat la un ONG, dar a fost concediată şi două luni a încercat să înveţe să ţeasă covoare. Fabrica a fost închisă şi ea a rămas din nou pe drumuri.

Decisă să-şi susţină financiar mama, cele două surori şi fratele mai mic, Fatima, s-a orientat către cea mai veche meserie din lume. "Nu am avut altă cale decât prostituţia", spune adolescenta drăguţă, îmbrăcată în blugi strâmţi, dar cu capul acoperit de văl.

Nu lipsesc bordelurile

Wazir Akbar Khan este considerat un district modern din Kabul şi găzduieşte multe ambasade şi ONG-uri străine, însă în spatele zidurilor se ascund bordelurile chineze. Doar cele câteva jeepuri parcate în faţă ţi-ar putea da de gândit. Violenţele s-au intensificat în Afganistan în ultimii doi ani, dar prostituatele chineze sunt dispuse să trăiască aici pentru că banii sunt mulţi, comparativ cu China, unde se câştigă în medie 11 dolari pe zi. Mii de străini au venit în Afganistan de la căderea regimului taliban şi tot străinii sunt cei care frecventează bordelurile din Kabul.

Risc de răspândire a HIV

Medicii sunt îngrijoraţi de riscul răspândirii virusului HIV. Mohammad Khalid, medic în Mazar-i-Sharif, a constatat o creştere a numărului de infectări şi spune că prostituatele nu vin să fie testate, pentru că le este ruşine.

Poliţia închide ochii

Chiar dacă legea islamică interzice prostituţia, în unele oraşe există chiar şi bordeluri în toată regula. "Am acest bordel de cel puţin cinci ani", spune un proxenet, adăugând că are zece fete şi clienţii sunt oameni de încredere. Întrebat cum lucrează, având în vedere legea islamică, el spune că bordelul nu este la vedere. "Doar clienţii ştiu de el. Poliţia s-a sesizat la un moment dat, dar am dat mită", explică el.

Vieţi irosite

Nasrin, o tânără în vârstă de 24 de ani, care pe sub burqa poartă blugi ultimul răcnet, lucrează ca prostituată în Kunduz, la est de Mazar-i-Sharif. Ea spune că mama sa i-a cerut să accepte acest lucru, pentru că altfel familia nu ar fi avut din ce trăi. "Tata a murit în războiul civil, mama a rămas văduvă şi nu ştiam cum să câştigăm bani. Mai târziu am înţeles că era prostituată. Într-o zi a început să mă încurajeze să fac sex cu un bărbat care venea pe la noi", povesteşte ea. Nasrin spune că i-a fost ruşine, dar nu a avut de ales.

"Chiar doream să fiu o doamnă şi să am un soţ, dar acum toată lumea mă vede ca prostituată. Viaţa mea s-a irosit", spune tânăra.

Guvernul nu face nimic

Apărătorii drepturilor femeilor sunt îngrijoraţi, dar cred că lucrurile nu au cum să se schimbe pentru că guvernul nu face nimic pentru a combate sărăcia. Clericii dau vina pe prostituate, nu pe clienţi. "Prostituţia este ilegală", spune Qari Aziz, cleric din Mazar-i-Sharif. "Cele care o practică trebuie pedepsite aspru pentru a nu o mai face", adaugă el.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite