Propunere şocantă: mumia lui Lenin, la Roma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oliviero Diliberto, secretarul general al partidului comuniştilor italieni, declară că Vladimir Ilici Lenin ar trebui mutat în Cetatea Eternă dacă mausoleul de la Moscova va fi demolat. Aflat

Oliviero Diliberto, secretarul general al partidului comuniştilor italieni, declară că Vladimir Ilici Lenin ar trebui mutat în Cetatea Eternă dacă mausoleul de la Moscova va fi demolat.

Aflat într-o vizită la Moscova, comunistul numărul unu al Italiei, deputatul Oliviero Diliberto, a declarat că, în cazul în care mausoleul unde îşi doarme somnul de veci Vladimir Ilici Lenin s-ar desfiinţa, atunci mumia liderului sovietic ar trebui să ajungă la Roma.

Diliberto a ajuns în capitala Rusiei la invitaţia omologului său rus Ghenadi Ziuganov, care a organizat pentru distinsul său oaspete o vizită în Piaţa Roşie, incluzând mausoleul unde sunt depuse rămăşiţele pământeşti ale lui Vladimir Ilici Lenin.

Deputatul italian a depus un buchet de flori şi a rămas câteva minute la căpătâiul "tatălui revoluţiei sovietice", apoi i-a declarat gazdei sale că "am putea să-l ducem pe Lenin la Roma", în cazul în care Vladimir Putin ar lua decizia să desfiinţeze celebrul mausoleu.

Replicile din Italia nu au întârziat să apară. "Dacă Diliberto îl vrea pe Lenin aici, atunci să rămână el la Moscova", a spus Maurizio Gasparri, fost ministru al telecomunicaţiilor în Guvernul Berlusconi.

Luca Volonte, preşedintele grupului UDC din Camera Deputaţilor, a fost ceva mai sarcastic: "N-are decât să şi-l ducă acasă, Italia nu îşi poate permită să devină o magazie pentru cei responsabili cu genocidul comunist din Europa".

Mitul lui Lenin mai stă în picioare

Dar Oliviero Diliberta susţine că ideea de a transporta mumia lui Lenin nu reprezintă numai o simplă glumă, din moment ce preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat în mai multe rânduri că ia în calcul varianta de a închide mausoleul.

Recent, un apropiat al liderului de la Kremlin, Gheorghi Poltavşcenko, a avansat propunerea susţinerii unui referendum pe această temă, iar un post de radio a făcut un sondaj în acest sens, din care a reieşit că 65% din ascultători sunt favorabili ideii.

Cu toate acestea, la mausoleul lui Lenin sosesc zilnic zeci de localnici care depun la intrare sute de flori.
Iar Ziuganov a declarat că, dacă rămăşiţele "tătucului" vor păţi ceva, milioane de ruşi se vor revolta în toată ţara.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite