Proiectul "Mari ruşi", contestat de oamenii de ştiinţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ţarul Alexandru al III-lea are toate şansele să fie declarat simbol naţional al Rusiei. Astfel au decis telespectatorii unui popular canal de televiziune. Proiectul postului TV Rossia de

Ţarul Alexandru al III-lea are toate şansele să fie declarat simbol naţional al Rusiei. Astfel au decis telespectatorii unui popular canal de televiziune.

Proiectul postului TV Rossia de a stabili cea mai importantă personalitate din istoria Rusiei a suscitat critici acerbe din partea oamenilor de ştiinţă din Moscova. În principiu, producătorii i-au invitat pe telespectatori să aleagă o singură personalitate dintr-o listă de 500 de oameni iluştri pentru a deveni simbol naţional.

Potrivit voturilor de până acum, pe primul loc în topul preferinţelor publicului se află ţarul Alexandru al III-lea, pe care autorii proiectului l-au caracterizat "cel mai beţiv ţar rus din secolul XIX".

Gorki, "prima pasăre sovietică a furtunii"

De altfel, istoricii ruşi au sesizat multe inadvertenţe în prezentarea personalităţilor şi acuză postul de televiziune că a minimalizat importanţa istorică a unor personaje. Un exemplu este cel al generalului Piotr Bagration, unul din eroii războiului din 1812 împotriva lui Napoleon, care este caracterizat drept "persoană de naţionalitate caucaziană".

În prezentarea unui alt erou al războiului din 1812, Barklay de Tolli, se insistă asupra detaliului că "sub comanda sa au fost omorâţi mulţi cai". Scriitorul Maxim Gorki, considerat fondatorul realismului socialist în literatură, este caracterizat ca fiind "prima pasăre sovietică a furtunii", aluzie la titlul poemului său "Cântecul păsării furtunii". Ecaterina cea Mare este socotită celebră pentru construirea Muzeului Ermitaj". Poetul Antioh Cantemir este numit "expatriat moldovean", iar mareşalul Gheorghi Jukov - "un comandant de oşti îndrăgit".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite