Produsele cu marcă politică se vând bine în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Insigne şi autocolante, dar şi sos picant şi haine pentru câini - produse ce poartă marca " Barack Obama" - se vând ca pâinea caldă în Denver, unde are loc convenţia Partidului

Insigne şi autocolante, dar şi sos picant şi haine pentru câini - produse ce poartă marca " Barack Obama" - se vând ca pâinea caldă în Denver, unde are loc convenţia Partidului Democrat.

În magazinul său de produse pentru câini, "Dog Savvy", Dana Hood spune că produsele cu marcă politică se vând extrem de bine de când cei 4.200 de delegaţi s-au adunat la Denver pentru convenţia democrată.

Printre mărfurile care se vând bine se numără şi "biscuiţii George W. Bush". Dar cele mai căutate articole sunt cele cu figura lui Obama, alături de cuvântul "Hope" (Speranţă) şi tricourile cu sloganul "Obama, believe", cu simbolul universal al păcii înlocuind "O"-ul din Obama.

Marca "John McCain", mai puţin populară

Produsele "marca" John McCain se vând cel mai slab în Denver. "Dacă cifrele noastre de vânzare ar fi buletine de vot, Obama ar obţine o majoritate zdrobitoare. În fiecare zi trebuie să umplem rafturile, dar nu ne ocupăm şi de sectorul McCain, pentru că nimeni nu merge acolo", spune Hood, al cărei magazin propune un tricou pentru căţei cu inscripţia "John McCanine".

În alte magazine mai convenţionale se pot cumpăra tricouri pentru bărbaţi şi pentru femei, insigne şi autocolante cu marcă politică, iar afacerile merg foarte bine. Aşa se întîmplă la "The Buffalo Roam" din Denver. Gestionarul magazinului spune că suvenirurile marca Obama sunt cele mai căutate. "Afacerile au explodat, pur şi simplu. De când oamenii au început să vină în oraş pentru convenţie, vânzările noastre au crescut cu 200%", explică el.

Produsele cu marcă politică se vând extrem de bine de când cei 4.200 de delegaţi s-au adunat la Denver pentru convenţia democrată
Dana Hood,
proprietar de magazin

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite