Problemele NATO în Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru NATO şi pentru comunitatea diplomatică occidentală din Kabul, primăvara a venit într-o formă deja cunoscută: o serie de atacuri ale talibanilor, care au vizat şapte obiective importante, printre care cartierul general al NATO, Parlamentul şi reşedinţe diplomatice.

Dacă bilanţul victimelor se dovedeşte a fi mai scăzut decât în cazul atacurilor precedente din capitala afgană, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre efectul propagandei.  Atacând ambasadele, dar şi simboluri ale statului afgan, bine protejate, talibanii dau peste cap logica lui Barack Obama referitoare la slăbirea forţei insurgenţilor până la punctul în care aceştia vor accepta ce li se oferă la masa negocierilor.

Talibanii, care şi-au suspendat negocierile cu Statele Unite ale Americii, au toate motivele să demonstreze că sunt o forţă militară ce trebuie luată în seamă. Şi chiar asta au făcut prin această ofensivă de primăvară, arătând că nu sunt doar o forţă în regiunile de sud şi de est, ci că sunt capabili să lovească şi în Kabul. Iar demonstraţia lor a fost menită să aibă acoperire la nivel naţional.

Au fost comise atacuri şi în provinciile Nangarhar, Logar şi Paktia. Acum, autorităţile afgane sunt puse într-o situaţie jenantă. Recent au preluat responsabilitatea de la forţele americane asupra raidurilor nocturne, dar infiltrarea insurgenţilor în acea parte din Kabul ce este considerată echivalentul zonei verzi din Bagdad demonstrează lacune serioase în materie de securitate. Nu a mai rămas mult până la retragerea trupelor NATO din Afganistan, prezente de mai bine de zece ani în regiune. Şi este foarte greu de crezut că acest conflict nu va continua, indiferent dacă trupele străine vor fi sau nu prezente în ţară.

Cu cât va dura mai mult, cu atât retragerea sovietică din Afganistan va fi privită mai bine, prin comparaţie. După retragerea trupelor sovietice, Najibullah, susţinut de Moscova, a rezistat trei ani. Hamid Karzai, susţinut de Statele Unite, nu pare însă să reziste la fel de mult. 

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite