Prinţul William şi Kate Middleton au 1.900 de invitaţi la nuntă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prinţul William şi Kate Middleton au invitat la nunta lor 1.900 de persoane, din Marea Britanie şi din străinătate.

Până în acest moment niciun nume nu a fost făcut public, dar, potrivit BBC, mai mult de jumătate din invitaţi fac parte din familiile şi prietenii cuplului regal.

Printre ceilalţi se numără politicieni importanţi, demnitari din Marea Britanie şi din străinătate, angajaţi ai asociaţiilor de caritate şi, eventual, unele persoane celebre.

Invitaţii vor participa la cununia religioasă de pe data de 29 aprilie, la Westminster Abbey, însă nu toţi vor putea merge la Palatul Buckingham.

Aproximativ 600 de rude, prieteni şi demnitari sunt invitaţi la prânz, la recepţia găzduită de Regină de la Palatul Buckingham pentru a sărbători căsătoria cuplului. Doar 300 vor rămâne la palat pentru o cină mai intimă, care va fi urmată de dans.

Invitaţiile, care au fost trimise zilele trecute, sunt albe, scrise cu litere maron, iar în partea de sus sunt imprimate, cu aur, iniţialele Reginei, peste care tronează o coroană.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite