Prinţul Harry, retras din Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Tăcerea" presei, mai spectaculoasă decât ştirea în sine. Ministerul britanic al Apărării a decis retragerea prinţului Harry din Afganistan, după ce presa internaţională a aflat că el

"Tăcerea" presei, mai spectaculoasă decât ştirea în sine.

Ministerul britanic al Apărării a decis retragerea prinţului Harry din Afganistan, după ce presa internaţională a aflat că el lupta acolo, în prima linie. Potrivit unui purtător de cuvânt al armatei britanice, publicarea informaţiei "este regretabilă", dar nu neaşteptată şi "existau planuri de urgenţă" pentru acest caz.


Prinţul în vârstă de 23 de ani, care şi-a petrecut ultimele două luni şi jumătate în provincia afgană Helmand, va fi adus înapoi în Marea Britanie, pentru propria siguranţă. "Decizia a fost luată în primul rând pentru că ştirea, ajunsă acum în întreaga lume, ar putea pune în pericol securitatea soldaţilor britanici din Afganistan, ca şi propria lui securitate", se arată într-un comunicat al ministerului.

Oficialii de la Londra au afirmat că Harry urma să se întoarcă oricum "în câteva săptămâni", împreună cu regimentul său. Şeful statului major al apărării, mareşalul Jock Stirrup, a declarat că prinţul s-a comportat cu profesionalism" în timpul misiunii. Rolul lui Harry era de a alerta forţele aeriene ale aliaţilor pentru a susţine atacurile forţelor terestre.


Povestea embargoului mass-media


Mai spectaculos decât informaţia în sine a fost poate faptul că mass-media britanică, diversă şi competitivă, poate ţine un secret. Aceasta mai ales în condiţiile în care Harry şi fratele său mai mare, William, sunt favoriţii presei, îndeosebi pentru petrecerile nocturne.

"Un embargo mass-media este rar, dar nu unic", scrie editorul BBC Jon Williams în blogul său, explicând că există cazuri când tăcerea este o chestiune de interes public. Toate principalele instituţii mass-media din Marea Britanie au fost de acord cu embargoul, în cursul a trei întâlniri cu înalţi oficiali ai Ministerului Apărării, în perioada septembrie-decembrie 2007.

Şeful armatei britanice, generalul Richard Dannatt, a explicat şefilor a circa 30-40 de instituţii mass-media că vrea să îi dea lui Harry şansa de a lupta într-o zonă de război, pentru ca aceasta să poată avea un viitor în armată.


În schimbul tăcerii, armata a oferit un interviu cu Harry înainte de plecare şi acces la interviuri cu acesta pe câmpul de luptă. Interviuri, înregistrări video şi fotografii cu Harry în Afganistan au fost disponibile pentru toată mass-media, cu condiţia ca ele să nu fie publicate decât după întoarcerea lui Harry, în aprilie. Armata a fost de acord ca întoarcerea prinţului să aibă loc într-o vineri, zi convenabilă atât pentru cotidiene, cât şi pentru săptămânale. "Cei mai mulţi dintre noi au crezut că nu va dura mai mult de o săptămână", a declarat o sursă implicată în negocieri.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite