Prima vizită în străinătate a noului preşedinte sârb va fi la Moscova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele ales al Serbiei, Tomislav Nikolici, intenţionează să participe la congresul partidului Rusia Unită care va avea loc pe 25 mai 2012.

Nikolici a făcut acest anunţ în cadrul conferinţei de presă care a avut loc la sediul său electoral. „Am fost invitat să particip la congresul Rusiei Unite" a spus el şi a menţionat că această invitaţie a fost făcută înainte de alegeri. „Sunt convins: cooperarea cu Rusia va ajuta Serbia", a adăugat Nikolici.

Tomislav Nikolici a câştigat turul al doilea al alegerilor prezidenţiale de duminică în Serbia, cu 49,55% din voturi, potrivit rezultatelor definitive anunţate luni de Comisia electorală centrală, transmite AFP.

Contracandidatul său, preşedintele în funcţie Boris Tadici, a întrunit 47,30% dintre voturi, a indicat comisia, după numărarea opţiunilor exprimate în 99,34% din cele aproximativ 8.000 de secţii. Restul de 3,15% sunt fie buletine anulate, fie albe.

Populistul Tomislav Nikolici a câştigat în mod surprinzător scrutinul de duminică, în pofida sondajelor care îl indicau favorit pe proeuropeanul Boris Tadici.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite