Preşedintele Nicolas Sarkozy a vrăjit India

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul francez a încheiat contracte în valoare de 15 miliarde de euro cu statul indian. Delegaţia de şapte miniştri şi 60 de oameni de afaceri, care l-a însoţit pe liderul de la Élysée în India, nu se va întoarce cu mâna goală acasă.

Vizita de patru zile a preşedintelui Franţei în India, una dintre cele mai lungi pe care le-a efectuat vreodată, a stat sub semnul afacerilor . Dezvoltarea cooperării economice şi consolidarea parteneriatului strategic cu sub-continentul asiatic au reprezentat priorităţile de pe agenda liderului de la Élysée. Bilanţul deplasării este mai mult decât bun. Franţa şi India au încheiat, cu acest prilej, acorduri în valoare de 15 miliarde de euro.

Principalii beneficiari sunt Grupul Areva, care pentru şapte miliarde de euro va construi două reactoare nucleare de tip EPP, în vestul ţării asiatice. Ceremonia de semnare a avut loc în prezenţa şefului statului francez, Nicolas Sarkozy şi a premierului indian, Manmohan Singh. „Cele două reactoare ERP, prevăzute dintr-o serie de şase, marchează voinţa Franţei de a propune un parteneriat total Indiei în domeniul nuclear civil", a declarat  şeful statului francez cu acest prilej. Companiile de armament Thales şi Dassault au bătut palma cu indienii să le modernizeze 51 de avioane de luptă Mirage şi să le echipeze cu rachete noi. Totul pentru 2, 2 miliarde de euro. EADS era în negocieri avansate pentru dezvoltarea în comun cu India  a unei rachete sol-aer ( contract în valoare de două miliarde de euro). În plus, Air India şi Jet Airways au  semnat un contract de leasing pentru 14 Airbus A330. Comanda se ridică la suma de 2,8 miliarde de euro.

Grupul Safran va construi statului asiatic un motor pentru un avion de vânătoare pentru care va încasa între 500 şi 700 de milioane de euro. Compania Michelin a bătut palma pentru o investiţie de 600 de milioane de euro într-o uzină în statul indian Tamil Nadu. Dezvoltarea susţinută din ultima vreme a făcut din India o ţară curtată de mai marii lumii. Nicolas Sarkozy vine aici după preşedintele SUA Barack Obama şi înainta omologilor săi din Rusia şi China, Dmitri Medvedev şi Wen Jiabao.

Liderul de la Elysée, însoţit de soacră

În India, Sarkozy şi soţia sa, Carla Bruni, au îmbinat afacerile cu turismul. Cei doi au vizitat Taj Mahalul şi cetatea mogulă Fatehpur Sikri. Preşedintele Sarkozy a luat-o pentru prima oară într-o vizită oficială şi pe Prima mamă-soacră a Franţei, Marisa Bruni-Tedeschi.
Doamna Tedeschi şi- a însoţit fiica în timpul întâlnirii cu prim-ministrului indian, Manmohan Singh, dar a rămas retrasă în timpul ceremoniilor oficiale.

Indienii, fascinaţi de Carla Bruni

Presa indiană a consacrat mai multe articole elogioase la adresa primei-doamne a Franţei. „Clasa Carlei Bruni-Sarkozy lasă Bangalore fără voce", scria „Sunday Times", oferind detalii despre ţinutele acesteia. Indienii au putut citi despre „eleganta fustă bej" sau „şalul verde" pe care-l poartă cu „uşurinţa top modelului" Carla Bruni. Cotidianul. „Mail Today" scria, pe prima pagină, despre „Romanţa Carlei cu India".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite