Premiile Nobel pentru ştiinţe şi literatură au fost înmânate de Regele Suediei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regele Suediei Carl al XVI-lea Gustav a înmânat vineri la Stockholm Premiul Nobel pentru Literatură lui Mario Vargas Llosa şi cele pentru discipline ştiinţifice laureaţilor lor, la câteva ore după omagiul adus la Oslo disidentului chinez întemniţat Liu Xiaobo, Nobel pentru Pace.

Părintele copiilor în eprubetă şi laureat al Nobelului pentru Medicină, britanicul Robert G. Edwards, 85 de ani, absent din motive de sănătate, a fost reprezentat de soţia sa Ruth care a primit recompensa constând din medalie, diplomă şi suma de 10 milioane de coroane suedeze (în jur de un milion de euro), potrivit Agerpres.

Preşedintele Comitetului Nobel al Academiei Suedeze Per Waestberg, în alocuţiunea sa de prezentare a premiului pentru literatură, l-a calificat pe colegul său hispano-peruan Mario Vargas Llosa, 74 de ani, drept un scriitor "dificil de clasat". "Aţi încapsulat istoria societăţii secolului XX într-o bulă de imaginaţie", a rezumat el.

Celelalte trei Premii Nobel 2010 au fost decernate laureaţilor pentru Chimie, Fizică şi Economie în cursul unei ceremonii însoţite de bucăţi de muzică clasică interpretate în prezenţa membrilor familiei regale. Un mare banchet la care au fost invitate 1.300 de persoane la Primăria oraşului a încheiat ziua de remitere a premiilor ce a fost marcată la Oslo de ceremonia în onoarea laureatului Premiului pentru Pace în absenţa sa.


În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite