Premierul japonez demisionează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul japonez, Naoto Kan, a anunţat ieri că va renunţa chiar de săptămâna aceasta la conducerea partidului şi, implicit, la şefia Guvernului, în urma cotei ridicate de nepopularitate şi a presiunilor din toate părţile. De altfel, Kan, a cărui susţinere a scăzut la 20%, a promis încă din iunie că va demisiona, dacă Parlamentul îi aprobă câteva proiecte importante.

Ieri, Camera Inferioară a votat unul dintre acestea - promovarea energiei regenerabile. Anunţul lui Kan a declanşat cursa pentru cel de-al şaselea premier japonez în ultimii cinci ani. Primul care şi-a anunţat candidatura a fost Seiji Maehara (49 de ani), fost ministru de Externe. Şansele ministrului de Finanţe, Yoshihiko Noda, interesat şi el de post, s-au redus astfel considerabil, întrucât el şi Maehara se adresează aceluiaşi grup din cadrul Partidului Democrat din Japonia. Potrivit Reuters, pe lângă Maehara, vor mai exista cel puţin alte cinci candidaturi, printre care ministrul Agriculturii, Michihiko Kano.

Laude de la Biden

Lui Naoto Kan i se reproşează în special modul în care autorităţile s-au comportat după dezastrele din martie, chiar dacă populaţia a sprijinit apoi proiectul său privind energiile regenerabile. În schimb, vicepreşedintele american, Joe Biden, şi-a exprimat admiraţia faţă de eforturile autorităţilor şi ale locuitorilor pentru reconstrucţie. Ajuns ieri în Japonia pentru o vizită de trei zile, oficialul a mai declarat că Japonia şi SUA vor reuşi să treacă cu bine peste dezastre, respectiv, peste criza datoriilor. „Fac un pariu foarte prost", a declarat Biden, referindu-se la unele voci care cântă prohodul celor două ţări. Ieri-după amiază, Joe Biden urma să viziteze oraşul Sendai, capitala prefecturii Miyagi, zona cea mai afectată de tsunami.

Sarcină dificilă pentru urmaş

Succesorul lui Kan va avea o sarcină foarte dificilă. Va trebui să facă faţă problemelor provocate de creşterea yenului, care ameninţă nivelul exporturilor, să gestioneze eforturile de reconstrucţie după cutremurul şi tsunami-ul din martie şi să implementeze o nouă politică energetică. Toate acestea în contextul necesităţii unor reduceri bugetare drastice pe 2012. Cheltuielile pentru reconstrucţie au fost incluse în bugetul normal.

Potrivit estimărilor OECD, care includ însă şi aceste cheltuieli, deficitul bugetar al Japoniei pe 2011 va fi de 212,7% din PIB. Analiştii sunt sceptici în legătură cu „durata de viaţă" a viitorului guvern, indiferent de cine va fi condus. Cheia constă în convingerea opoziţiei, care controlează Camera Superioară şi poate bloca proiecte de legi. Deocamdată, opoziţia nu este dispusă să-şi dea acordul pentru creşterea taxelor, măsură prea puţin populară în aceste momente, dar absolut necesară pentru eforturile de reconstrucţie şi pentru sistemul de asistenţă medicală şi socială pentru o populaţie tot mai îmbătrânită.  

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite