Premierul grec cere germanilor investiţii şi respect

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Guvernului elen, Georgios Papandreou, a declarat la Berlin, că ţara sa nu a ajuns în situaţia economică gravă de acum pentru că este o ţară săracă ci pentru că a fost prost condusă.

Grecia va pune în aplicare toate reformele pe care şi le-a asumat pentru depăşirea crize, va lupta cu birocraţia şi va face economii la buget, chiar dacă austeritatea provoacă tensiuni majore în ţară. Este mesajul pe care l-a transmis premierul elen Giorgios Papandreou, la Berlin, într-un discurs în faţa Camerei de Industrii germane.

Nu-l interesează dacă va fi reales

„Nu vreau aplauze pentru reforme, ceea ce vrem însă este respect", a subliniat Papandreou, făcând referire la declaraţiile extrem de critice la adresa Greciei făcute de politicienii germani. „Dacă voi fi reales nu este în acest moment treaba mea. Treaba mea este acum să salvez ţara", a mai spus premierul elen, la Berlin.

Bogaţi, dar prost conduşi

„Grecia nu este o ţară săracă, în schimb, este o ţară care a fost prost condusă", a mai adăugat el stârnind ropote de aplauze ale publicului. El a făcut apel la solidaritate din partea europenilor, subliniind că Atena are în continuare nevoie de susţinerea europenilor. Dacă Grecia nu primeşte următoare tranşă de împrumut de la FMI, UE şi BCE intră luna viitoare în incapacitate de plată.

Poliţiştii şi transportatorii, în grevă

image

În timp ce Papandreou înceracă să convingă Germania de hotărârea Guvernului elen de a reforma statul, Atena esteparalizată de o nouă grevă de proporţii. Transportatorii şi poliţiştii greci au ieşit astăzi din nou în stradă, să-şi manifeste nemulţumirea faţă de noile măsuri de austeritate, inclusiv faţă de noul impozit pe imobile, care se votează astăzi în Parlamentul de la Atena.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite