Portugalia, prima ţară care a ratificat pactul bugetar european

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Portugalia este prima ţară din UE care a ratificat pactul bugetar european. Parlamentul de la Lisabona a votat vineri în favoarea acestui acord care vizează în principal combaterea crizei financiare, relatează AFP.

Parlamentul portughez a mai aprobat şi Mecanismul european de Stabilitate (MES), menit să susţină statele din zona euro care, asemeni Portugaliei, se lovesc de dificultăţi financiare.

Semnat la Bruxelles pe data de 2 martie de către 25 de state membre ale UE, pactul va intra în vigoare de îndată ce va fi ratificat de 12 state semnatare. Marea Britanie şi Republica Cehă au refuzat să-l semneze, în timp ce Irlanda a decis să-l supună unui referendum.

Pactul prevede sancţiuni aproape automate pentru statele care depăşesc deficitul structural cu mai mult de 0,5% din PIB şi deficitul public cu mai mult de 3%. De asemenea, datoria publică nu trebuie să depăşească 60% din PIB.

Deşi este prima ţară care l-a ratificat, Portugalia este şi cea care întâmpină cele mai multe dificultăţi în a-l respecta. Datoria sa publică reprezintă în prezent 110% din PIB şi ar putea ajunge până la sfârşitul anului la 115% din PIB. Guvernul de la Lisabona s-a angajat anul trecut să pună în practică un vast program de reforme, axat în special pe austeritatea bugetară, în schimbul unui împrumut în valoare de 78 de miliarde de euro de la UE şi FMI.

Până în prezent, Portugalia a reuşit să îndeplinească cele mai multe dintre condiţiile creditorilor săi, reuşind, de exemplu, să reducă anul trecut deficitul bugetar la 4,2%, în timp ce în anul 2010 acesta a fost de 9,8%. De asemenea, reformele structurale aplicate, mai ales cele menite să crească competitivitatea muncii, au determinat FMI şi UE să elogieze Portugalia, avertizând-o totodată că mai trebuie să facă faţă unor numeroase provocări.

Într-adevăr, ca urmare a măsurilor de austeritate aplicate, economia portugheză a intrat în recesiune şi se estimează că se va contracta anul acesta cu peste 3%, rata şomajului urmând să depăşească 14%.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite