Poliţia elenă face apel la populaţie să-şi ţină banii în bănci pentru a nu atrage hoţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia elenă face apel la populaţie să-şi ţină banii în bănci, existând în caz contrar riscul de a fi furaţi. Acest aple vine pe fondul unei incertitudini în legătură cu rămânerea în zona euro a Greciei, confruntată cu austeritatea.

Băncile greceşti urmează să fie recapitalizate vineri sau luni cu 18 miliarde de euro, fonduri ce-au fost amânate de săptămâni de zile din cauza incertitudinii politice provocate de alegerile neconcludente.

Grecii sunt chemaţi din nou la urne pe 17 iunie, accentuându-se şi mai mult temerile în legătură cu viitorul lor în zona euro.

Amploarea scoaterii banilor din băncile greceşti - circa 25% din depozite au fost retrase în ultimii doi ani - şi temerile că s-ar putea ca şi alte ţări să se confrunte cu retrageri masive au dus la speculaţii cum că sunt necesare garanţii la nivelul zonei euro pentru a menţine încrederea în sistemul bancar.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei naţionale a Greciei, Thanassis Kokkalakis, a declarat pentru Reuters: „Multe persoane şi-au retras banii din bănci de teama unui crash financiar şi acum fie că-i poartă cu ei, fie că-i ţin ascunşi acasă".
„Facem apel la oameni să aibă încredere în sistemul bancar, să-şi lase banii acolo , sau cel puţin într-un loc sigur, nu ascunşi acasă, unde trebuie într-un fel să-şi ia măsuri elementare de siguranţă", a afirmat Kokkalakis.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite