Plan UE – FMI pentru Grecia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele 16 ţări ale zonei euro au căzut de acord asupra unui plan de salvare a Greciei de la faliment, care include şi bani de la FMI.

Acesta nu prevede cifre, dar oficiali de la Bruxelles au declarat pentru BBC, sub protecţia anonimatului, că pachetul total ar putea fi de circa 22 de miliarde euro.

Soluţia a fost găsită în cadrul unei întâlniri pe marginea summitului şefilor de stat ai Uniunii Europene, desfăşurat la Bruxelles joi şi vineri. Potrivit preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy, ţările zonei euro vor acorda împrumuturi bilaterale coordonate, totalizând circa două treimi din finanţarea necesară. Banii vor fi folosiţi numai dacă Grecia epuizează posibilităţile de împrumut de pe piaţa externă.

Programul de salvare prevede condiţii stricte şi acordul unanim al celor 16 ţări ale zonei euro privind accesarea fondurilor. O ciornă a acordului precizează, potrivit BBC, că guvernul grec „nu a cerut niciun fel de susţinere financiară", astfel încât „nu s-a luat nicio decizie de activare , deocamdată", a mecanismului.

Mecanism financiar latent

„Sperăm că nu va fi necesar ca mecanismul să fie activat", a declarat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy. El a adăugat că acordul ar trebui să transmită pieţelor să aibă încredere în faptul că zona euro nu va abandona niciodată Grecia.

Soluţia găsită e rezultatul unui compromis între Germania şi Franţa. Parisul respingea categoric implicarea FMI în zona euro, iar Germania se opunea unui plan de salvare detaliat.

Grecia are nevoie în acest an de credite de refinanţare în valoare de 54 de miliarde euro, din care 20 de miliarde euro până în luna mai.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite