Pensionarii britanici, îndemnaţi să se întoarcă la lucru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierii a nouă ţări din nordul Europei, între care Marea Britanie şi Suedia, David Cameron şi consilierii săi au discutat, la Stockholm, despre "povara" economică reprezentată de îmbătrânirea populaţiilor.

David Halpern, consilier al premierului britanic, David Cameron, a declarat că pensionarii care nu se mută în case mai mici contribuie la o criză a locuinţelor în Marea Britanie.

Premierul britanic a spus că susţine planurile de a creşte vârsta de pensionare, corespunzător cu creşterea speranţei de viaţă. Acest lucru ar însemna ca britanicii să rămână activi până mult după 70de ani. În plus, există din ce în ce mai multe dovezi în privinţa pericolelor asociate cu singurătatea şi izolarea oamenilor după ce ies la pensie, au declarat oficialii.

Creşterea vârstei de pensionare ar putea duce la schimbări mai ample, potrivit unor planuri concepute Echipa de Analiză a Comportamentelor din cadrul Guvernului britanic, care are rolul de a dezvolta metode pentru a schimba comportamentul oamenilor, altfel decât prin legi sau alte acţiuni ferme din partea statului.
David Halpern, directorul acestei unităţi, a declarat într-o prezentare că pensionarii ar trebui încurajaţi să se întoarcă la lucru din cauza beneficiilor interacţiunii sociale.

El a declarat în faţa delegaţilor, la summitul din Stockholm, că peste jumătate dintre britanicii care au depăşit 75 de ani se simt singuri.

Bătrânii ocupă prea mult spaţiu locativ

Halpern a mai spus că Marea Britanie se confruntă cu o criză a locuinţelor, deoarece bătrânii au rămas în locuinţele familiilor după ce copiii au plecat. "O mare problemă este subocuparea locuinţelor. În locuinţe există mai multe televizoare decât oameni", a spus el. Anul trecut un raport a arătat că există 25 de milioane de dormitoare libere în Marea Britanie. Miniştrii au fost îndemnaţi să încurajeze cuplurile în vârstă să se mute în locuinţe mai mici şi mai ieftine.

În Marea Britanie, vârsta de pensionare urmează să crească de la 65 la 68 de ani în următoarele trei decenii. Dar "ajustarea ei automată cu creşterea speranţei de viaţă" ar putea face ca până în 2060, oamenii să iasă la pensie după 70 de ani.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite