VIDEO: Patru persoane, posibil cetăţeni români, au murit într-un incendiu la Barcelona

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru persoane, care, potrivit primelor informaţii, ar fi cetăţeni români, au murit, luni dimineaţă, în urma unui incediu care s-a produs în oraşul Barcelona, informează cotidianul „El periodico".

Potrivit publicaţiei, incendiul a izbucnit luni dimineaţă, în jurul orei 3.30, în cartierul Poblenou, Sant Martí din Barcelona, afectând o construcţie improvizată în care se găseau saltele şi lemne.

Identitatea victimelor nu se cunoaşte deocamdată dar, potrivit cotidianului citat, este vorba despre trei bărbaţi şi o femeie.

Joan Maria Soler, membru al asociaţiei de locatari din Poblenou, a declarat că ar putea fi vorba despre un cuplu de origine română şi de cei doi fii ai lor care locuiau în zonă şi se înţelegeau bine cu localnicii. Tatăl era cunoscut ca muncitor în domeniul construcţiilor. Cuplul mai avea şi alţi copii despre care locuitorii din cartier afirmă că ar sta în România.

Două echipaje de pompieri au intervenit la faţa locului, însoţite de două ambulanţe şi maşini ale poliţiei.

Pompierii au descoperit cadavrele celor patru în timp ce acţionau pentru stingerea focului. Autorităţile au declanşat o anchetă pentru a determina cauzele incendiului.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite