Patru zile de doliu naţional în Grecia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Bisericii Ortodoxe Elene a încetat din viaţă la 69 de ani. Perceput ca un ortodox conservator, Christodoulos s-a remarcat prin declaraţiile cu tentă politică Liderul Bisericii

Şeful Bisericii Ortodoxe Elene a încetat din viaţă la 69 de ani. Perceput ca un ortodox conservator, Christodoulos s-a remarcat prin declaraţiile cu tentă politică

Liderul Bisericii Ortodoxe a Greciei, Christodoulos, care suferea de cancer la ficat, a decedat ieri, la vârsta de 69 de ani. Înaltul prelat, o persoană foarte influentă şi populară în ţara sa, unde Biserica nu este separată de stat, a fost spitalizat în august la Miami, Statele Unite, pentru o grefă hepatică.

Operaţia nu a putut fi efectuată pentru că s-a constatat existenţa metastazei. De la întoarcerea la Atena, la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut, înaltul prelat făcea chimioterapie la reşedinţa sa de la Psychiko, în suburbia din nordul Atenei.

Arhiepiscopul Atenei şi a întregii Grecii a fost unul dintre cei mai tineri prelaţi care au preluat conducerea Bisericii Greciei în 1998, după ce a ocupat în cursul dictaturii coloneilor (1967-1974) postul de secretar al Sfântului Sinod. Perceput ca un promotor al ortodoxismului conservator, Christodoulos a luptat împotriva intenţiei autorităţilor de a suprima regula menţionării obligatorii a religiei pe buletinul de identitate a cetăţenilor greci.

El era cunoscut pentru atitudinea sa antiglobalizare, fenomen pe care îl considera un "complot străin" menit să le ia oamenilor identitatea naţională. În 2006, a spus că globalizarea este o "crimă împotriva umanităţii" şi un "mijloc de a americaniza viaţa întregii omeniri". Discursul său a avut şi alte accente antiamericane, el fiind cel care a văzut în spatele atentatelor din 11 septembrie 2001 un semn al "mâniei divine". S-a remarcat şi prin înverşunarea cu care s-a opus războiului din Kosovo, luând partea sârbilor. În 2002, a condamnat difuzarea show-ului "Big Brother" în Grecia.

În conflict cu patriarhul ecumenic

După exemplul Patriarhului Teoctist, primul care a invitat un Papă într-o ţară eminamente ortodoxă, Christodoulos a încercat şi el o apropiere de Biserica Catolică. În ciuda protestelor stârnite de gestul său, l-a invitat la Atena în 2001 pe Papa Ioan Paul al II-lea, apoi a onorat el însuşi invitaţia succesorului acestuia, Benedict al XVI-lea, mergând la Vatican, în 2006. În 2003, Christodoulos a intrat în conflict direct cu patriarhul ecumenic Bartolomeu I în legătură cu autoritatea de a numi episcopi în nordul Greciei. Biserica Ortodoxă Elenă numără 10 milioane de credincioşi, care reprezintă 98% din totalul populaţiei ţării.

20 de zile pentru a alege un nou arhiepiscop

Corpul neînsufleţit al patriarhului va fi expus timp de trei zile în catedrala mitropolitană din Atena. Perioada de doliu va fi încheiată de o ceremonie de înmormântare cu onoruri rezervate şefilor de stat. Funeraliile vor avea loc joi. Sfântul Sinod grec dispune apoi de 20 de zile pentru a alege un nou arhiepiscop din rândul celor 80 de episcopi membri.

PF Daniel va participa personal la funeralii

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, va participa el însuşi la funeraliile arhiepiscopului Atenei. Considerat o "personalitate marcantă a Ortodoxiei universale" şi un bun prieten al Bisericii Ortodoxe Române şi al poporului român", cum se scrie în mesajul de condoleanţe transmis de PF Daniel Sfântul Sinod elen, Christodoulos a vizitat de trei ori România. O dată în 2000 şi de două ori în 2003, când a şi primit ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce şi a participat la sărbătoarea Sfintei Paraschieva.

Atunci au fost aduse, de la Salonic la Iaşi, moaştele Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de mir. La înmormântarea Arhiepiscopului Greciei vor mai participa, alături de PF Daniel, Î.P.S. Teofan, Mitropolitul Olteniei, P.S. Casian, Episcopul Dunării de Jos,
şi P.S. Ciprian Câmpineanul,
Episcop Vicar Patriarhal.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite