Patru activişti pentru mediu, reţinuţi după ce au escaladat porţile Palatului Buckingham

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia interoghează patru activişti, trei bărbaţi şi o femeie, care susţin că sunt reprezentanţi ai grupului Climate Siren şi au fost reţinuţi după ce au escaladat, sâmbătă, porţile Palatului Buckingham, relatează BBC News Online.

Membrii grupului s-au legat de porţile palatului timp de patru ore, sâmbătă, la scurt timp după ora locală 14.00 (16.00 ora României). Aceştia susţin că îi cer reginei să urmeze exemplul prinţului Charles în privinţa protejării mediului.

Cele patru persoane au fost reţinute sub suspiciunea de încălcare a normelor parcurilor regale.

Un purtător de cuvânt al Poliţiei Metropolitane a declarat că ofiţerii i-au înlăturat pe cei patru protestatari cu ajutorul unei platforme aeriene în jurul orei 18.35 GMT (20.35 ora României), iar aceştia au fost reţinuţi.

Protestul intervine la o zi după încheierea conferinţei globale RIO+20 privind dezvoltarea durabilă, care a avut loc la Rio de Janeiro, în Brazilia. Grupul a publicat, de asemenea, pe site-ul său de Internet o scrisoare adresată reginei, în care compară schimbările climatice cu "o altă mare luptă naţională" a generaţiei ei. "Credem că securitatea noastră naţională este în pericol acum, nu mai puţin decât era în zilele negre ale ultimului Mare Război, deşi într-un mod diferit", afirmă textul.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite