Pastorul Laszlo Tökés vandalizează afişele din Parlamentul European

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eurodeputaţii UDMR de la Bruxelles s-au adresat serviciilor de securitate ale Parlamentului European, după ce au constatat că afişul care anunţa lansarea variantei franceze a cărţii „Ierusalimul secuiesc“, despre istoria unui grup de secui sabateeni din secolul al XVIII-lea, a fost deteriorat.

Unul dintre invitaţi era Markó Béla, şi cineva a lipit pe afiş o inscripţie: „Ce caută la Parlamentul European Bela, cu cianura"? După ce s-a făcut denunţul, s-a aflat că făptaşul a fost Laszlo Tökés, vicepreşedintele Parlamentului European. Episcopul şi-a recunoscut fapta pe Facebook, afirmând că a vrut să protesteze faţă de poziţia vicepremierului român faţă de Roşia Montană. Pe site-ul de socializare, el l-a numit pe Markó „cianura politică provenind din Ungaria", scrie cotidianul „Nepszava".

Csaba Sogor, europarlamentarul UDMR care a organizat evenimentul, a declarat publicaţiei din Ungaria că serviciile de securitate ale Parlamentului vor analiza problema, iar chestorii vor trebui să decidă care vor fi consecinţele, deoarece fapta lui Tökés este fără precedent.

„Un europarlamentar, un pastor nu poate deteriora afişe, nu poate alege astfel de forme de protest civil în Parlament, deoarece a depus un jurământ cu privire la respectarea regulilor scrise şi nescrise ale instituţiei. Iar ca vicepreşedinte, el ar fi trebuit să fie paznicul acestora, nu unul care le dă cu piciorul. El i-a jignit pe autorul cărţii, pe invitaţi, pe secui, eroi ai cărţii, şi nu pe Markó Béla", a afirmat Sogor. 

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite