Pariul greşit al Rusiei pe Siria

Pentru Moscova, comerţul de armament cu Siria contează mai mult decât poporul sirian.

Acum 30 de ani, preşedintele Siriei, Hafez al-Assad, a zdrobit o revoltă a sunniţilor în Hama, omorând 20.000 de sirieni. Miercuri, site-urile de socializare erau pline de sirieni hotărâţi să păstreze vie amintirea acelei atrocităţi. 

Un alt Assad - Bashar - este acum la putere şi istoria se repetă. Din martie anul trecut, când a început revolta, în general paşnică, la adresa sa, forţele de securitate au ucis aproape 6.000 de protestatari, iar numărul victimelor creşte. Şi totuşi, Consiliul de Securitate al ONU e paralizat şi în imposibilitatea de a-l condamna pe Assad cu atât mai puţin de a impune sancţiuni economice internaţionale care l-ar putea forţa să renunţe la omoruri şi să plece de la putere.  Miniştrii de Externe din SUA, alte ţări occidentale şi Liga Arabă insistă pentru o rezoluţie dură în această săptămână . Dar Rusia, susţinută de China şi India, îi iau apărarea lui Assad şi blochează o acţiune constructivă. Moscova, pentru care comerţul de armament cu Siria contează mai mult decât poporul sirian, şi-a folosit dreptul de veto în octombrie, la o încercare similară. 

Noul proiect de rezoluţie repetă cererile pe care le-a formulat iniţial Liga Arabă către Siria de a retrage trupele din oraşe şi de a elibera toţi deţinuţii politici. Proiectul susţine şi propunerea Ligii privind tranziţia politică prin care Assad ar urma să predea puterea adjunctului său care ar urma să înfiinţeze un guvern de uniune naţională şi să se pregătească pentru alegeri libere.

Ruşii, chinezii şi indienii -invocând Libia - insistă că nu vor permite o intervenţie militară în Siria şi că nu vor lăsa ca o rezoluţie să fie exploatată pentru folosirea forţei. Acest argument îşi pierde credibilitatea când secretarul de stat Hillary Clinton spune public că „nu există nicio intenţie privind o intervenţie militară". 

UE, SUA şi Liga Arabă - care impun, fiecare, sancţiuni Siriei - trebuie să le implementeze strict. În timp, această presiune ar putea convinge armata şi elitele de afaceri să abandoneze guvernul.
 
E clar că Bashar al-Assad nu se va conforma. Dar adoptarea unei rezoluţii ar uni comunitatea internaţională în jurul unei soluţii paşnice. Ea trebuie să fie cât mai puternică pentru a nu exista niciun dubiu privind poziţia comunităţii internaţionale: alături de poporul sirian şi împotriva măcelului lui Assad.