Pakistan: cel puţin doi morţi şi numeroşi răniţi în urma manifestaţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ciocniri violente s-au soldat cu doi morţi şi numeroşi răniţi, vineri, în Pakistan, în timpul manifestaţiilor împotriva filmului american care îl denigrează pe profetul Mahomed, a anunţat poliţia, citată de AFP

Un poliţist a fost ucis şi alţi doi au fost răniţi în timpul unui schimb de focuri cu manifestanţii la Karachi, unde mii de persoane protestează faţă de filmul islamofob produs în Statele Unite, "Inocenţa Musulmanilor", a declarat pentru AFP Mohammad Shakeel, un oficial din cadrul poliţiei locale. Ciocniri au avut loc şi la Peshawar (nord-vest), unde au provocat moartea unei persoane şi rănirea altor aproximativ 20.

Două cinematografe din Peshawar au fost incendiate de către manifestanţi furioşi faţă de difuzarea pe Internet a filmului american antiislam. Ciocnirile au implicat poliţia locală, care încerca să protejeze locurile şi manifestanţii.

"Am primit 20 de răniţi până în prezent, incluzând trei poliţişti. Unii dintre ei au fost răniţi de gloanţe, alţii au fost răniţi de pietre aruncate sau bombe lacrimogene", a declarat pentru AFP doctorul Mukhtar Khan de la spitalul Lady Reading.

Postul de televiziune pakistanez ARY News a difuzat imagini cu unul dintre şoferii săi, Mohammed Ammir, conectat la un aparat de respiraţie artificială şi înconjurat de medici pe masa de operaţie.

"Starea sa era critică atunci când a fost transportat la spital. A recepţionat un glonţ în piept. L-am conectat la un aparat de respiraţie artificială după o interveţie chirurgicală, dar nu a supravieţuit", a declarat pentru AFP medicul şef al spitalului Lady Reading din Peshawar.

La Rawalpindi, aproximativ 7.000 de persoane s-au adunat la ieşirea de la rugăciunea de vineri scandând slogane antiamericane în timpul unui protest care s-a transformat în confruntare cu poliţia.

"Mă supun voinţei lui Dumnezeu atotputernic, de aceea particip la manifestaţie. Sunt pregătit să mor pentru salvarea profetului preaiubit", a declarat pentru AFP Sami Ullah, un manifestant în vârstă de 16 ani.

La Islamabad, poliţia a lovit cu bastoanele manifestanţii care încercau să pătrundă în incinta hotelului Serena, unde cu o zi înainte au avut loc alte confruntări soldate cu numeroşi răniţi. Un fotograf pakistanez a fost rănit la cap, vineri, în timpul acestor altercaţii.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite