Pakistan: Cel puțin 26 de persoane au murit în urma exploziei unei bombe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O bombă a explodat sâmbătă într-o piaţă din nord-vestul Pakistanului, în apropiere de frontiera cu Afganistanul.  Potrivit unui bilanţ furnizat de oficiali locali, cel puţin 26 de persoane au murit și 65 au fost rănite, transmite Reuters.

Explozia a avut loc în principala piaţă din Landi Kotal, în districtul tribal Khyber, un fief al rebelilor talibani şi al aliaţilor lor din Al-Qaida, a precizat pentru AFP şeful administraţiei locale, Mutahir Zeb.

Bomba a explodat lângă o staţie de autobuz, a precizat alt oficial din district, Arshad Khan.

Şase magazine au fost distruse și alte câteva au fost avariate în explozie, care a distrus, de asemenea, cel puţin opt vehicule.

18 trupuri neînsuflețite au fost aduse la spitalul din Landi Kotal, iar şapte la Clinica Hayat din Peshawar, cel mai important oraş din nord-vestul ţării, apropiat de Khyber. Printre morţi se află trei copii, cu vârste de 9, 10 şi 12 ani, a precizat șeful administrației locale.

Deocamdată, atentatul nu a fost revendicat.

Potrivit lui Arshad Khan, atacul ar fi putut viza membri ai tribului proguvernamental Zakha Khel, care se opun unei căpetenii de război locale, Mangal Bagh. Gruparea acestuia, Lashkar-i-Islam, are legături cu militanţi islamişti şi grupări criminale.

Peste 5.000 de persoane au murit în Pakistan în cursul celor aproximativ 600 de atentate din ultimii cinci ani, comise în cea mai mare parte de către atacatori sinucigaşi talibani sau de aliaţi de-ai lor. Aceştia din urmă au jurat credinţă Al-Qaida şi au decretat, în 2007, jihadul împotriva Islamabadului, pe care îl acuză de susţinerea Washingtonului în cadrul „războiului împotriva terorismului", notează Mediafax.

Săptămâna trecută, o bombă a explodat la trecerea unui autobuz printr-un cartier de la periferia oraşului Peshawar. 19 persoane, printre care şapte femei şi un copil, au murit. Acesta a fost cel mai sângeros dintre atentatele comise în ultimele luni în oraș.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite