Osama bin Laden s-a adresat europenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O nouă înregistrare audio postată pe internet şi atribuită lui Osama bin Laden îi îndeamnă pe europeni să facă presiune asupra guvernelor pentru retragerea trupelor din

O nouă înregistrare audio postată pe internet şi atribuită lui Osama bin Laden îi îndeamnă pe europeni să facă presiune asupra guvernelor pentru retragerea trupelor din Afganistan.

Spre deosebire de alte mesaje anterioare, de data aceasta Bin Laden nu poate fi văzut, dar oficialii americani au declarat că vocea pare a-i aparţine. "Este mai bine pentru voi să vă opuneţi liderilor voştri care trec pe la Casa Albă şi să munciţi serios pentru a pune capăt nedreptăţilor la care sunt supuşi credincioşii", a spus Bin Laden.

Liderul reţelei Al-Qaeda spune că este "singurul responsabil" pentru atentatele din 11 septembrie 2001 şi că SUA nu ar fi trebuit să invadeze Afganistanul pentru că i-a oferit adăpost.

Este al cincilea mesaj on-line al lui Bin Laden în acest an, după o pauză de trei ani. Specialiştii afirmă că numărul apelurilor transmise de Al-Qaeda s-a înmulţit în ultima perioadă, ceea ce este un indiciu al tehnicii din ce în ce mai sofisticate şi al relativei securităţi de care dispune conducerea reţelei teroriste. Se crede că Bin Laden se ascunde în zona frontierei dintre Afganistan şi Pakistan.

Transcrierea în engleză a benzii audio care durează cinci minute a fost furnizată agenţiilor de presă de către Institutul SITE şi de către IntelCenter, organizaţii private care monitorizează website-urile teroriste. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Sean McCormack, a declarat că înregistrarea este una tipică pentru tacticile lui Bin Laden şi şi-a exprimat încrederea în aliaţii europeni.

Potrivit purtătorului de cuvânt al FBI, Richard Kolko, specialiştii examinează banda audio "pentru a stabili dacă este autentică şi dacă poate fi utilă serviciilor secrete".

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite