Osama bin Laden avea 500 de euro cusuţi în haine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Osama bin Laden ar fi fost pregătit să fugă în orice clipă, în hainele pe care le purta în ziua în care a fost împuşcat având cusuţi bani şi două numere de telefon, potrivit unor surse oficiale citate de Abc News.

Asupra teroristului în vârstă de 54 de ani au fost găsiţi 500 de euro, iar din locuinţa în care se ascundea au fost luate, printre altele, 10 telefoane mobile, 10 calculatoare şi 100 unităţi de stocare, pentru a fi analizate.

Potrivit ABC News, specialiştii dau căutare în toate calculatoarele confiscate după cuvinte cheie precum "explozibil" sau "nuntă". Cel din urmă termen pare să semnifice, pentru al-Qaeda, bombardament. De asemenea, numerele de telefon găsite în mobilele confiscate sunt ascultate.

"Există o mulţime de probe pe care trebuie să le parcurgem. Unele trebuie să fie decodate, plus că mesajele sunt în limba arabă. Trebuie să parcurgem o mulţime de paşi înainte de a vedea cu ce avem de-a face", a declarat Mike Rodgers, preşedinte al Comitetului de Informaţii al SUA.

Între timp, Casa Albă nu a luat nicio decizie privind publicarea unei fotografii cu trupul neînsufleţit al lui Osama bin Laden, dar a precizat că imaginile care circulă pe internet sunt false. Secretarul american al Apărării, Robert Gates, şi Hillary Clinton, secretarul de stat american, l-au avertizat pe Obama că publicarea unei astfel de imagini ar putea determina o reacţie împotriva Statelor Unite, ca urmare a uciderii liderului al-Qaeda.

Oficialii care au văzut fotografiile cu cadavrul lui Bin Laden susţin că acesta are o rană pe frunte, provocată de glonţ.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite