Opinia publică mondială - divizată în privinţa libertăţii presei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă 56% din oameni consideră că libertatea presei este fundamentală, 40% pun pe primul plan stabilitatea socială, pe care şi-o doresc chiar cu riscul unui control al mass-mediei. Concluzia

Dacă 56% din oameni consideră că libertatea presei este fundamentală, 40% pun pe primul plan stabilitatea socială, pe care şi-o doresc chiar cu riscul unui control al mass-mediei. Concluzia aparţine unui sondaj realizat pentru BBC pe un eşantion de 11.344 de oameni din 14 ţări din Europa, Asia, Orientul Mijlociu, America de Nord şi America Latină.

Libertatea presei se bucură de cea mai mare susţinere a populaţiei în America de Nord şi Europa Occidentală, unde până la 70% din repondenţi o consideră mai importantă decât stabilitatea socială. Urmează Venezuela, Kenya şi Africa de Sud, unde peste 60% din repondenţi pun pe primul loc libertatea presei.

La polul opus se află India, Singapore şi Rusia, unde peste jumătate din intervievaţi sunt în favoarea controlării presei pentru a asigura pacea şi stabilitatea socială. În ceea ce priveşte gradul de libertate a presei, percepţiile variază mult în ţările în curs de dezvoltare.

În Kenya, 81% din repondenţi cred că presa este liberă, în timp ce în Mexic, procentul este de numai 41%. În India, 71% din intervievaţi consideră mass-media liberă, comparativ cu doar 36% în Singapore. În ţările dezvoltate, publicul are o atitudine critică la adresa onestităţii şi acurateţei mass-mediei. În SUA, Marea Britanie şi Germania, numai în jur de 29% din repondenţi consideră că mass-media îşi face datoria corect.

Îngrijorări privind patronii

Cercetarea a subliniat îngrijorări în unele ţări privind concentrarea mass-mediei private în mâinile unui număr mic de companii mari. În Brazilia, Mexic, SUA şi Marea Britanie, peste 70% din repondenţi cred că vederile politice ale patronilor se reflectă în conţinutul editorial. Germanii, în special, au o părere destul de proastă în ceea ce priveşte companiile private de presă din ţara lor, numai 18% din repondenţi considerând că ştirile sunt prezentate cu acurateţe.

Cu toate acestea, în cele mai multe ţări, organizaţiile de presă patronate de stat sunt şi mai rău văzute decât cele private, care concurează pentru profit. Numai în Egipt, Germania, Rusia şi Singapore oamenii au o părere mai bună despre mass-media publică. (Ana-Maria Vieru)

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite