Obama îşi face jocul electoral în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primirea pe care i-au făcut-o irlandezii liderului de la Casa Albă a fost asemănătoare celor rezervate starurilor rock de primă clasă.

„Am venit aici pentru a reafirma legăturile noastre comune de istorie şi de prietenie", a declarat Barack Obama în faţa a peste 30.000 de irlandezi entuziaşti, care l-au aplaudat frenetic după ce a reprodus, în irlandeză, sloganul care l-a făcut celebru în întreaga lume („Is feidir linn" - „Yes, we can").

Obama speră să îşi sporească popularitatea în rândul celor 40 de milioane de americani de origine irlandeză, mai ales după de a vizitat Moneygall, un sătuc de 300 de locuitori, de unde i se trag strămoşii.

Turneul european mai conţine „escale" la Londra, Franţa şi Varşovia. În Marea Britanie, tradiţional aliat, Barack Obama şi soţia sa sunt găzduiţi la Buckingham Palace, ca oaspeţi ai reginei Elisabeta a II-a, iar pe agenda convorbirilor figurează (şi) operaţiunea NATO din Libia.  Barack şi Michelle Obama au avut ocazia să-i felicite personal pe „ducele şi ducesa de Cambridge", William şi Catherine, al căror mariaj celebrat la 29 aprilie „a fascinat America", după cum a mărturisit Obama.

La un grătar diplomatic

Acesta a mai avut parte de un „protocol" inedit: un „Obama-cue", adică un „barbecue" în onoarea sa, organizat la reşedinţa londoneză a premierului britanic David Cameron. Ceva mai delicată se anunţă a fi însă vizita oficială de la Deauville, Franţa, prevăzută pentru următoarele două zile. Acolo, preşedintele american se va întâlni cu omologul său rus, Dmitri Medvedev.

Presa internaţională relatează că unul dintre principalele subiecte se va referi la amplasarea unor elemente ale scutului antirachetă pe teritoriul românesc. Şi în Polonia însă discuţiile ar putea fi destul de tensionate, în special în privinţa transferării flptei de avioane F16 din Italia în Polonia, dar şi pe marginea faptului că Polonia nu a fost încă inclusă în programul Visa Waiver, polonezii având încă nevoie de vize pentru SUA. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite