Obama face glume pe seama soţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele SUA, Barack Obama, aflat într-o vizită la baza Langley-Eustis din Hampton, în Virginia, le-a sugerat militarilor că s-a căsătorit cu Michelle pentru „materialul genetic", relatează postul CBS.

Astfel, Prima Doamnă a jucat un „rol umoristic" în ultima zi a unui turneu prezidenţial de trei zile, cu autocarul, în statele North Carolina şi Virginia, comentează CBS.

Michelle a vorbit, la baza militară Langley-Eustis, despre iniţiativa sa de a contribui la angajarea a 25.000 de soţii de veterani şi militari în sectorul privat, până la sfârşitul lui 2013. Una dintre cauzele susţinute de Michelle este ameliorarea condiţiilor de viaţă a personalului militar.

Preşedintele, care urma să susţină un discurs după această introducere, a renunţat să-l citească şi a vorbit liber despre soţia sa. „Urăsc să fiu nevoit să vorbesc după Michelle. Este atât de bună", le-a spus el militarilor. „Vreau să explic pentru cei din spate, care încă nu sunt căsătoriţi", a continuat el, peste hohotele de râs ale militarilor. „Scopul este să te căsătoreşti, să încerci să îţi îmbunătăţeşti materialul genetic" al familiei, a spus Obama.

Lăudând rolul soţiei sale în „susţinerea şi onorarea familiilor militarilor" americani, preşedintele a adăugat că „ea face toate aceste lucruri şi arată drăguţă".

Ulterior, familia Obama a oprit la magazinul unui fermier din Hampton, pentru a face cumpărături. În timp ce Barack le spunea proprietarilor magazinului că „Michelle face o treabă bună promovând produse şi încercând să convingă pe toată lumea să le mănânce legumele", Prima Doamnă a SUA se lupta cu un dovleac uriaş, încercând să-l urce în cărucior.

„Nu te răni", i-a spus preşedintele, în timp ce soţia sa punea alt dovleac în coş. Dovlecii ar urma să fie expuşi la Casa Albă.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite