Obama câştigă în războiul privind reforma sănătăţii. Republicanii anunţă că nu vor sta cu mâinile în sân

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Supremă de Justiţie din Statele Unite a exprimat susţinerea pentru proiectul de reformă a sistemului medical propus de Administraţia Barack Obama.

Curtea a stabilit că obligativitatea ca fiecare cetăţean să aibă asigurare de sănătate, o măsură controversată, este constituţională, dat fiind că este vorba de o simplă taxă.

Decizia este o victorie pentru Administraţia democrată de la Washington, cu doar câteva luni înainte de scrutinul prezidenţial în care Barack Obama va încerca să obţină al doilea mandat, notează CNN.

Decizia instanţei supreme de validare a proiectului privind reforma sistemului medical este "o victorie a tuturor americanilor", afirmă preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, citat de AFP.

"Oricare ar fi resentimentele politice, decizia de astăzi este o victorie pentru toţi cei care, în întreaga ţară, se simt mai în siguranţă datorită acestei legi", a declarat Obama.

Candidatul republican la preşedinţia Statelor Unite, Mitt Romney, a reiterat joi că, dacă va deveni preşedinte, va anula reforma sănătăţii iniţiată de Administraţia Barack Obama, relatează AFP.

"Ceea ce Curtea Supremă nu a făcut astăzi eu voi face în prima zi de mandat de preşedinte al Statelor Unite", a promis Romney.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite