Obama are un Plan Marshall pentru lumea arabă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

SUA au anunţat aseară ajutoare economice de mai multe miliarde de dolari pentru democratizarea ţărilor musulmane. Măsurile vizează, în prima fază, Egiptul şi Tunisia, ţări considerate de oficialii americani „modele de reformă democratică“.

Pachetul pentru Egipt include până la un miliard de dolari în scutiri de datorii (circa o treime din sumele pe care Egiptul le datorează SUA) şi un alt miliard de dolari în garanţii pentru împrumuturi. Alte câteva miliarde de dolari pentru cele două ţări vor veni de la băncile internaţionale de dezvoltare, au spus oficialii, fără a da detalii. Acordarea de garanţii pentru împrumuturi nu necesită aprobarea Congresului, însă reducerea datoriei se poate face numai cu acordul Legislativului american. 

Obama urma să anunţe acest pachet  în cadrul unui discurs privind politica SUA faţă de Orientul Mijlociu, la Departamentul de Stat. Alte măsuri incluse în acest pachet ar fi un nou parteneriat comercial cu regiunea şi un Fond pentru stimularea investiţiilor în sectorul privat din ţările arabe. „Prognozele economice pentru Egipt şi Tunisia erau pozitive înainte de evenimentele recente, dar acum aceste ţări se confruntă cu o serie de probleme. Dacă nu acţionăm, există riscul ca instabilitatea economică să submineze tranziţia politică", se arată într-un comunicat al administraţiei Obama. 

Noua propunere se adaugă altor două miliarde pe care secretarul de stat Hillary Clinton le-a promis în martie pentru regiune. Obama şi-a reiterat susţinerea pentru un Fond de Investiţii SUA- Egipt, care, cu aprobarea Congresului, va fi finanţat cu 60 de milioane de dolari pentru a stimula investiţiile în sectorul privat şi a furniza companiilor acces la capital cu costuri reduse. 

Modele de reformă democratică

Administraţia Obama a selectat, în prima fază, Tunisia şi Egiptul ca ţări beneficiare ale ajutoarelor. Oficialii americani cred că cele două ţări sunt modele de reformă democratică în lumea arabă, cuprinsă de proteste antiguvernamentale în ultimele luni. Începând din decembrie au avut loc  revoluţii în Tunisia şi Egipt, un război civil a izbucnit în Libia şi revolte au avut loc în Siria, Bahrain şi Yemen.

Proteste majore au izbucnit de asemenea, în Algeria, Iran, Irak, Iordania, Maroc şi Oman. Potrivit unui oficial american, „succesul revoluţiilor din Tunisia şi Egipt trebuie să fie un stimulent pentru întreaga regiune". Mişcările din Egipt, care au dus la răsturnarea regimului preşedintelui Hosni Mubarak, au încetinit creşterea economică, investitorii străini fug de obligaţiunile guvernamentale egiptene, iar producţia a scăzut din cauza grevelor. Ţara a cerut ajutor de la Fondul Monetar Internaţional în valoare de 12 miliarde de dolari.

Modernizare economică

Planul lui Obama este legat de nevoia de a lega modernizarea economică de schimbările democratice. Mai ales că protestele din regiune au pornit de la frustrarea unor mari mase de oameni tineri care nu găsesc de lucru. Obama a subliniat că pachetul de ajutor va include măsuri care să asigure că banii nu vor ajunge în conturile unor oficiali corupţi şi că „noile guverne vor lua acest program în serios". Oficialii americani spun că planul este similar cu cel aplicat în Europa de Est după sfârşitul Războiului Rece. După întâlnirea de marţi cu regele Abdullah II al Arabiei Saudite, Obama a spus că e important ca reformele economice să însoţească schimbările politice.

„Atât de mult din ceea ce se întâmplă are legătură cu aspiraţiile tinerilor din lumea arabă pentru a avea şansa să-şi determine viitorul, şansa la educaţie, la un job şi posibilitatea de a întreţine o familie. Iar aceasta înseamnă că unele dintre vechile structuri care inhibau progresul trebuie regândite", a declarat Obama.

Zone de acţiune

Administraţia Obama a conturat mai multe zone de acţiune „care vor forma o viziune pe termen lung pentru economia regiunii", după cum se arată într-un comunicat oficial. Iniţiativele se concentrează pe susţinerea unor organizaţii neguvernamentale, universităţi şi alte instituţii care contribuie la realizarea politicii economice. O altă zonă de acţiune este „acordarea de ajutor internaţional pentru a stabiliza şi moderniza instituţiile financiare locale şi crearea cadrului pentru oportunităţi comerciale regionale şi globale". 

Oficialii americani spun că SUA vor încerca să obţină susţinere internaţională prin instituţii precum FMI şi Banca Mondială. Obama vrea de asemena să reorienteze Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru a avea în nordul Africii un rol similar cu cel pe care l-a avut în Europa de Est, în era postcomunistă. Cele 61 de ţări ale BERD se vor întâlni sâmbătă şi duminică în Kazahstan pentru a discuta extinderea instituţiei către nordul Africii, pentru a investi până la 1,4 miliarde de dolari în Egipt şi Maroc.

1 miliard de dolari este suma cu care va fi redusă valoarea datoriei Egiptului către SUA. Aceasta reprezintă circa o treime din datoria totală.

Ajutoare actuale

SUA furnizează deja Egiptului ajutoare în valoare de circa 1,5 miliarde de dolari anual, din care 1,3 miliarde pentru armată. Egiptul datorează SUA circa 3 miliarde de dolari, iar costurile împrumutului sunt de 330 de milioane pe an. În ceea ce priveşte Tunisia, SUA au acordat acestei ţări aproape 400 de milioane de dolari în ultimii 25 de ani, iar administraţia Obama a solicitat 6,6 milioane de dolari pentru următorul an fiscal. Cea mai mare parte, 4,9 milioane, este destinată ajutorului militar.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite