Obama, duplicitar în problema Irakului?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi public este pentru retragerea rapidă din Irak, candidatul democrat ar fi pledat în secret pentru amânarea reducerii de trupe Barack Obama i-ar fi îndemnat pe oficialii irakieni şi pe

Deşi public este pentru retragerea rapidă din Irak, candidatul democrat ar fi pledat în secret pentru amânarea reducerii de trupe

Barack Obama i-ar fi îndemnat pe oficialii irakieni şi pe generalii americani să amâne un acord de reducere a trupelor, scrie un cotidian american.

Ministrul de Externe irakian, Hoshyar Zebari, a declarat pentru "New York Post" că, în timpul vizitei efectuate de Obama în Irak, în iulie, tema centrală a discuţiilor dintre acesta şi liderii de la Bagdad a fost solicitarea de amânare a semnării acordului de retragere a trupelor.

"A întrebat de ce nu dorim să amânăm acordul până după alegerile din SUA şi formarea unei noi administraţii la Casa Albă", a declarat Zebari.

Potrivit acestuia, Obama ar fi susţinut că Congresul trebuie implicat în orice fel de negociere pentru retragerea forţelor americane şi că este în interesul tuturor ca acordul să nu fie negociat de administraţia Bush din cauza "slăbiciunii şi confuziei politice". Zebari a spus însă că guvernul irakian nu a dorit să aştepte.

Democraţii neagă acuzaţiile

"New York Post" a mai afirmat că Obama a încercat să îi convingă şi pe oficialii americani, inclusiv pe generalul David Petraeus, fostul şef al operaţiunilor din Irak, să propună "un termen realist pentru retragere". "Este un act grav de interferenţă politică a unui candidat la preşedinţie, care caută să obţină avantaje în afara ţării", a declarat un oficial al campaniei candidatului republican la preşedinţie, John McCain.

Echipa de campanie a lui Obama a negat informaţiile publicate de "New York Post". O purtătoare de cuvânt a declarat că afirmaţiile lui Obama au fost distorsionate şi că senatorul republican nu a cerut niciodată amânarea negocierilor sau a începerii imediate a retragerii trupelor.

Ea a explicat că Obama i-a îndemnat pe oficialii irakieni să nu grăbească semnarea Acordului Cadru Strategic, care reglementează prezenţa viitoare a trupelor americane în Irak şi să aştepte ca administraţia Bush să părăsească Washingtonul.

Cursa pentru Casa Albă rămâne strânsă

"Sondajul-sondajelor", realizat de CNN, îi arată pe cei doi candidaţi la preşedinţia SUA la egalitate la nivel naţional, cu 45% din voturi. Cifrele reprezintă o medie a sondajelor Newsweek (10-11 septembrie), Gallup (12-14 septembrie) şi Diageo/Hotline (12-14 septembrie). Procentul indecişilor este de 10%.

În cinci dintre cele mai disputate state, ultimele cifre arată şi ele un echilibru, potrivit FoxNews. McCain are un avantaj mic în Colorado, Florida şi Ohio, în timp ce scorul este egal în Pennsylvania şi Virginia. Cea mai mare schimbare s-a produs în Colorado, unde McCain conduce cu 48-46%. Cu o săptămână în urmă, Obama avea un avantaj de 3%.

McCain a crescut cu 8% în sondaje în Long Island obţinând un avantaj de 44-39%, potrivit Institutului Dowling. La nivelul statului New York, scorul este de 46-41% pentru Obama, potrivit Institutului Siena. Avantajul lui Obama era însă de 8% luna trecută şi de 18% în iunie.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite