Obama şi Karzai, la sfat de taină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce sondajele de opinie au arătat că americanii îl consideră pe rivalul său republican, John McCain, un lider militar mai bun, democratul Barack Obama a vizitat, la sfârşitul

După ce sondajele de opinie au arătat că americanii îl consideră pe rivalul său republican, John McCain, un lider militar mai bun, democratul Barack Obama a vizitat, la sfârşitul săptămânii trecute, trupele SUA din Kuweit şi Afganistan.

Senatorul de Illinois i-a lăudat pe soldaţii americani pentru eforturile depuse şi a vorbit din nou despre prioritatea care trebuie acordată Afganistanului, şi nu Irakului.

La Kabul, candidatul democrat a avut o întrevedere şi cu preşedintele Hamid Karzai, dar purtătorii de cuvânt ai celor doi au fost reticenţi în a oferi informaţii despre ce au discutat.

Înainte de întâlnire, Barack Obama declarase că va mări numărul trupelor dacă va fi ales preşedinte, dar a subliniat că vizita sa este în calitate de senator. Turneul lui Obama va continua în Irak, Iordania, Israel şi Europa.

Senatorul vrea să demonstreze că se pricepe la politică externă

Candidatul democrat la Casa Albă, Barack Obama, a vizitat trupele americane din Kuweit şi Afganistan, în avanpremiera turneului din Orientul Mijlociu şi Europa.


Senatorul de Illinois a stat doar două ore în Kuweit, dar a avut timp să stea de vorbă cu soldaţii şi ofiţerii americani din baza Arifjan şi să ia parte la un meci de baschet. Şi în Afganistan, prioritatea lui au fost tot trupele SUA, întrevederea cu preşedintele Hamid Karzai având loc la sfârşitul vizitei.

Obama a luat micul dejun cu soldaţii de la baza aeriană Bagram, după care a vizitat trupele staţionate în estul ţării. Soldaţii i-au împărtăşit senatorului afro-american câte ceva din experienţele lor, iar acesta a apreciat eforturile depuse de militari şi a reafirmat intenţia sa de a trimite mai multe trupe în Afganistan.

Discuţii cu Karzai

Barack Obama şi Hamid Karzai au discutat mai bine de o oră la Palatul prezidenţial din Kabul, după care au luat masa împreună, a anunţat purtătorul de cuvânt al liderului afgan, Siamac Herawi.

Întâlnirea a survenit după ce democratul l-a criticat pe Karzai pentru că nu a reuşit să reducă fenomenul corupţiei.

Herawi nu a oferit prea multe detalii privind convorbirile dintre cei doi, mulţumindu-se să precizeze că au discutat despre cooperarea americano-afgană în lupta împotriva terorismului şi despre realizările guvernului de la Kabul din ultimii ani.

Bagdadul, indecis în privinţa retragerii

Din motive de securitate nu au fost oferite detalii privind vizita în Irak. Obama are pe agendă, printre altele, o întrevedere cu premierul irakian, Nuri al-Maliki.

Într-un interviu acordat "Der Spiegel", acesta a declarat că susţine planul candidatului democrat de retragere a trupelor americane din Irak în termen de 16 luni.

Ieri, Ali Debbagh, purtătorul de cuvânt al guvernului irakian, a respins ideea unei susţineri a planului de retragere, precizând că afirmaţiile premierului au fost "greşit înţelese". Maliki vede o retragere a trupelor în funcţie de nevoile de securitate ale Irakului şi de rezultatul negocierilor dintre Bagdad şi Washington, a explicat Ali Debbagh.

Un Kennedy contemporan

După ce va vizita Israelul şi Iordania, Barack Obama va ajunge în Europa, unde este aşteptat cu entuziasm şi cu speranţa reconfigurării relaţiei transatlantice.

Obama beneficiază de aprecierea atât a principalilor lideri europeni, cât şi a presei de pe Vechiul Continent, care vede în el "un Kennedy al timpurilor noastre", după cum nota editorialistul britanic William
Rees-Mogg.

O nouă gafă în tabăra lui McCain

În timp ce Barack Obama se află într-un turneu de seducere a aliaţilor europeni şi de susţinere a trupelor americane din afara ţării, în tabăra republicană gafele se înmulţesc. Vineri, un apropiat al lui John McCain (foto) a afirmat că musulmanii vor să-i ucidă pe americani, dacă aceştia nu vor îngenunchia.

"N-am intenţia de a îngenunchia şi nu încurajez pe nimeni să o facă, iar John (McCain - n.r.) nu încurajează pe nimeni să cadă în genunchi", a declarat colonelul în rezervă Bud Day. Tot vineri, un consilier economic a părăsit echipa lui McCain, la o săptămână după ce a spus că americanii sunt nişte "plângăcioşi".

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite