Oamenii din spatele cuplului „Merkozy"

Cei doi lideri care decid soarta Europei nu negociază direct. Deciziile le aparţin, dar problemele, explicaţiile şi soluţiile sunt lăsate pe mâna a doi înalţi funcţionari: Nikolaus Meyer-Landrut şi Xavier Musca.

Cei mai mulţi dintre europeni ştiu că Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel stabilesc direcţia în care o ia continentul european. La televizor sunt arătate reuniuni comune cărora li s-a pierdut şirul, în care cei doi par într-o asemenea armonie încât au fost botezaţi „cuplul Merkozy". Presa internaţională a căutat să afle cum se negociază cele mai importante acordurile europene în culise.

„Der Spiegel" şi „Le Figaro" s-au concentrat asupra celor mai importanţi doi oameni din umbra cancelarului Angela Merkel şi a preşedintelui Nicolas Sarkozy. Este vorba de Nikolaus Meyer-Landrut de parte germană şi Xavier Musca de parte franceză. Două nume aproape necunoscute, cărora le-a revenit sarcina de a împăca cele două viziuni diametral opuse de multe ori, semne a două lumi politice total diferite, scrie „Der Spiegel".

Meyer-Landrut şi Musca îşi duc conversaţiile telefonice zilnice din două birouri total diferite: unul este mic, mobilat auster şi se află la cel de-al treilea etaj al Cancelariei germane din Berlin. Celălalt este imens, arată ca un decor de film de epocă şi e amplasat la etajul al doilea al Palatului Elysée. În ultimele luni, cei doi au vorbit la telefon zilnic, indiferent că zona euro părea să fi fost salvată în acel moment sau pe punctual de a se destrăma. În timp, francezul şi germanul au început să se cunoască şi să aibă încredere unul în celălalt.

Germanul francofon

Nikolaus Meyer-Landrut (51 de ani), germanul, este şeful Direcţiei Europene a Cancelariei şi cel mai important consilier al Angelei Merkel în chestiuni europene. Este istoric de meserie şi, înainte de a fi consilierul lui Merkel, a lucrat mai mulţi ani pentru Ministerul de Externe german. Şi acolo, a avut pe mână un departament similar, de afaceri europene. Unchiul său, Andreas Meyer-Landrut, este şi el un diplomat cunoscut germanilor - a fost ambassador în Rusia anilor '80. Meyer-Landrut este francofon, oarecum forţat de împrejurări: e căsătorit cu o franţuzoaică. Reuşeşte astfel să înţeleagă francezii şi subtilităţile de limbaj. În plus, teza sa de doctorat s-a referit la „Unificarea Franţei şi Germaniei". Nu are culoare politică, nu a intrat în CDU-ul cancelarului, pentru că se simte, înainte de orice, „funcţionar". Spune că „Franţa este a doua patrie" pentru el.

Francezul germanofil

Xavier Musca (51 de ani), francezul, este secretarul general al Palatului Elysée şi şeful de personal al lui Nicolas Sarkozy. Este însă şi cel mai important consilier al său pe probleme economice. Această calitate îi conferă uneori o putere chiar mai mare decât a ministrului de Finanţe. A absolvit Institutul de Ştiinţe Politice (SciencesPo) şi Şcoala Naţională de Administraţie (ENA), două universităţi de elită. Sarkozy şi Musca se cunosc din 1979, când s-au împrietenit la liceu. Musca este corsican, la fel ca şi prima soţie a lui Sarkozy, Marie-Dominique Culioli. A fost cavaler la nunta acestora. Este printre foarte puţinii oameni cărora Sarkozy le permite să i se adreseze informal. Biroul său de la Palatul Elysée este amplasat chiar lângă apartamentul lui Sarkozy. La bază, Musca e expert financiar şi înţelege perfect mecanismele pieţei. Este apreciat ca cel mai „germanofil"dintre apropiaţii lui Sarkozy.

O relaţie cu hârtoape

În timpul recentei crizei, francezii şi germanii au redescoperit cât de diferit văd lumea. Francezii au văzut o catastrofă care se apropia şi riscul de „incendiu" pentru toată eurozona, aşa că au vrut să cheme „pompierii" - Banca Centrală Europeană. În opinia franceză, cea mai bună soluţie ar fi fost emiterea de eurobonduri - obligaţiuni comune pentru toate cele 17 state euro. Nemţii nici nu au vrut să audă. Eurobondurile ar fi şubrezit toate cele 17 state de dragul datoriilor câtorva state care nu au strâns cureaua la timp. De asemenea, Germania a văzut un risc mult mai mic în ceea ce priveşte răspândirea contagiunii. Soluţia, în viziune germană, era eliminarea răului de la rădăcină - austeritatea.

Divergenţe sunt şi în viziunea asupra datoriei. Sarkozy a continuat să se bazeze pe îndatorare după 2007  pentru a stimula creşterea economică. Germania s-a îndatorat şi ea, dar a preferat ca statul să nu intervină economic. Musca, spun unele surse, l-a criticat pe Sarkozy pentru că mărea datoria ţării. Apoi, a devenit unul dintre cei care au croit cele două pachete de austeritate adoptate după ce a erupt criza. Un pas care a convins Germania că Franţa se află pe aceeaşi lungime de undă. Iar Sarkozy a ales cea mai bună strategie posibilă: a devenit camaradul de arme al cancelarului Merkel în lupta pentru disciplină bugetară în Europa.

Musca şi Meyer-Landrut trebuie să înţeleagă aceste poziţii diferite şi apoi să le explice la rândul lor. Apoi, să găsească cu migală calea de mijloc. Nu o fac scorţos, ca doi diplomaţi, ci ca doi colegi care fac un proiect împreună. „Ce naiba s-a întâmplat aici?"; „Cum putem da de cap problemei?"; „Ai vreo idee?" - discuţiile informale au adesea rezultate mai sigure. Ambii consilieri au simţul corectitudinii caracteristic oricărui bun funcţionar public, notează „Der Spiegel" şi, în acest sens, seamănă mai mult unul cu celălalt decât seamănă fiecare cu şeful său - politicianul.

Şi nu sunt de rezolvat doar viziunile politice şi economice diferite ale Franţei şi Germaniei. Relaţia dintre Sarkozy şi Merkel are şi ea destule hârtoape. Pentru mult timp au părut distanţi şi stângaci în reuniunile comune. Ea era nemţoaica precaută, el - francezul emoţional şi hiperactiv. Angelei Merkel nu-i plăcea poziţia de pe care-i vorbea Sarkozy şi nici felul în care o atingea atunci când îi vorbea. Iar Sarkozy nu înţelegea ezitarea cancelarului. Nici nu înţelegea şi nici nu dorea să înţeleagă prea multe despre Germania. Îşi stabilise un model şi acesta era America.

Lui Sarkozy nu-i place nici ceea ce numeşte „lipsa de imaginaţie" a cancelarului. „E simplu. Îmi adoptă întotdeauna ideile, dar cu trei luni de întârziere", spune liderul de la Elysée. În urmă cu trei ani, când Sarkozy i-a conferit lui Musca Legiunea de onoare, cea mai înaltă distincţie civilă a Franţei, i-a zis, mai în glumă, mai în serios: „De câte ori mă vede Merkel, devine agitată. De câte ori te vede pe tine, se calmează".

Totuşi, cei doi lideri au fost condamnaţi să lucreze împreună în ultimii trei ani. Au reuşit să găsească o cale de a se înţelege, chiar dacă este vorba uneori doar de a explica ce pot să accepte şi ce nu. Au reuşit să prezinte soluţii comune la cele mai importante reuniuni ce priveau soarta întregii Europe. O mare parte din acest succes se datorează celor doi oameni din umbră.

Limbaj comun

Nikolaus Meyer-Landrut şi Xavier Musca vorbesc, spre deosebire de şefii lor, aceeaşi limbă. La propriu. Discuţiile au loc în franceză, Meyer-Landrut fiind francofon oarecum forţat de împrejurări: e căsătorit cu o franţuzoaică. Reuşeşte astfel să înţeleagă francezii şi subtilităţile de limbaj. În plus, teza sa de doctorat s-a referit la „Unificarea Franţei şi Germaniei". De partea cealaltă, în Franţa, Xavier Musca este cunoscut drept „germanofilul" din echipa Sarkozy.

Cei doi devin astfel „traducători" pentru două culturi politice extrem de diferite: una, cea franceză, în care preşedintele e aproape un rege, liber să decidă practic orice fără guvern, doar Parlamentul sau Curtea Constituţională putând să-i pună piedici. Cealaltă, cea germană, cu cancelarul care conduce o coaliţie guvernamentală complicată, având şi un Parlament puternic şi o Curte constituţională care intervine.

"De câte ori mă vede Merkel, devine agitată. De câte ori te vede pe tine, se calmează."
Nicolas Sarkozy
preşedintele Franţei, despre Xavier Musca