Oamenii nu sunt de vânzare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane intră astăzi în vigoare, după aproape trei ani de dezbateri în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane intră astăzi în vigoare, după aproape trei ani de dezbateri în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

Dezbaterile în Consiliul Europei au debutat în 2006, prin promovarea unei campanii în mai multe state europene, printre care şi România, menită a pune capăt traficului de persoane umane.

Convenţia oferă cele mai elementare măsuri necesare protecţiei şi asistenţei victimelor traficului de persoane. Printre acestea se numără accesul la tratament medical, dreptul la traducător, dreptul la un consilier, dar şi accesul la educaţie gratuită pentru copii.

Drept la rezidenţă

Totodată, victimele traficului de persoane umane au dreptul la cel puţin 30 de zile de "reflecţie", pe teritoriul statului pe care au fost traficate, având chiar posibilitatea de a obţine dreptul de rezidenţă temporar, permis ce nu este subiectul unei "înţelegeri" între victimă şi autorităţile statului respectiv.

Totodată, convenţia interzice pedepsirea victimelor şi cere statelor în care ajung persoanele traficate să descurajeze cererea. Printre măsurile luate de respectivele guverne se numără pedepsirea gravă a persoanelor care plătesc, de exemplu, pentru sex cu o persoană care a fost victima traficului de persoane.

Zeci de mii de victime, anual

Totodată, conform convenţiei ce intră astăzi în vigoare, se creează un mecanism permanent de monitorizare - GRETA -, din care vor face parte statele de origine, de tranzit sau de destinaţie ale persoanelor traficate. Acest flagel se află în atenţia mai multor organizaţii internaţionale, printre care Organizaţia Naţiunilor Unite sau Uniunea Europeană. Zeci de mii de persoane sunt traficate anual în întreaga lume, majoritatea dintre acestea fiind femei sau copii.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite