Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

O telenovelă, „brand turistic“ pentru Turcia

14 august 2010, 20:24 |  Autor: Cătălina Mihai | 

Cuvinte cheie: telenovelă, brand turistic, Turcia, Noor,

Protagoniștii serialului „Noor“

Protagoniștii serialului „Noor“

 

Serialul turcesc „Noor”, care este difuzat şi în România, a devenit un fenomen mediatic în întreaga lume arabă, fapt cât se poate de benefic pentru turismul din Turcia.

Contestată de liderii religioşi musulmani pe motiv că ar distruge valorile lumii arabe, producţia a bătut toate recordurile de audienţă în ţări precum Egipt, Iordania, Siria, Liban şi Arabia Saudită. Peste 80 de milioane de musulmani au urmărit ultimul episod al serialului ce abordează teme tabu în societatea musulmană, precum sexul premarital, consumul de alcool sau avortul, notează „The Guardian".

Urmarea acestei popularităţi constă în creştere numărului de arabi ce vizitează Turcia, dornici să vadă mai degrabă locurile în care s-au turnat scene din serial, decât obiective turistice consacrate. „În Istanbul, obişnuiam să-i ducem pe turiştii musulmani la moschei, în locurile istorice. Acum doresc să vadă locaţiile din serial", spune Ayman Maslamani, preşedinte al agenţiei Heysem Travel.

Astfel, potrivit cifrelor agenţiilor de turism, în luna mai numărul turiştilor arabi a fost cu 33% mai mare faţă de 2009. La începutul acestui an, un alt serial turcesc a provocat tensiuni diplomatice între Ankara şi Israel. Filmul „Ayrilik" prezenta militari israeliani pe cale să omoare cu sânge rece o fetiţă şi să execute civili palestinieni.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    RAPORT Facultăţile din România, corijente în Europa

    Doar unul din 5.000 de studenţi români este competitiv în Europa, arată Barometrul calităţii 20 ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole