O măsură ce nu serveşte la nimic

Ideea autorităţilor americane de a stabili liste cu „pasageri periculoşi“ sau cu „ţări ce prezintă risc“ constituie un pas mare înapoi în privinţa abordării terorismului, după experienţele trăite de la 11 septembrie 2001 încoace.

De ani de zile, doar un pasager, unul singur, a reuşit să ajungă deasupra Americii cu o bombă asupra lui, fără a reuşi s-o explodeze, şi iată că SUA se pregătesc să hărţuiască din această cauză câteva milioane de persoane. În realitate, această piruetă securitară se explică prin faptul că serviciile de informaţii nu şi-au făcut bine treaba în privinţa faimosului zbor venit din Olanda, în ziua de Crăciun. Acum, pentru că nu vor să fie acuzate de neglijenţă, fac exces de zel.

Cu toate acestea, se ştie bine că riscul unui atentat nu va putea fi niciodată redus la zero, chiar şi cu ajutorul acestor măsuri riguroase şi sofisticate. Va exista mereu un personaj ca Omar Abdulmutallab care va reuşi să se strecoare prin ochiurile plasei, amestecându-se printre milioanele de pasageri care călătoresc cu avionul. Nu are niciun rost să-i sâcâi pe toţi cei care provin dintr-o ţară sau alta.

Omar nu s-a îmbarcat în Yemen, ci în Olanda. Nu a prezentat la aeroport un paşaport fals, ba avea chiar şi o viză multiplă pentru Statele Unite. Dacă ar fi să se aplice anumite măsuri pentru toţi călătorii provenind din Nigeria şi dintr-o altă duzină de ţări musulmane, tot vor mai rămâne vreo 40 de state sub semnul întrebării. Iar dacă lista se va lărgi pentru a cuprinde toate ţările musulmane, Al-Qaida va descoperi şi folosi pe cineva de naţionalitate chineză sau germană - eventual cu pielea albă.

Chiar dacă toţi pasagerii din lume ar fi controlaţi până la piele, vor exista mereu atentatori kamikaze. Care vor găsi mereu un mijloc de a ascunde explozivul asupra lor. Este un joc de-a şoarecele şi pisica ce ţine mai ales de regulile probabilităţii. O persoană decisă să comită o crimă nu va fi împiedicată s-o îndeplinească, punând la zid o categorie sau alta. Important cu adevărat ar fi combaterea ideologiei şi a structurilor Al-Qaida. În loc să transformi aeroporturile în citadele sub asediu, ar fi mult mai eficient să combaţi extremiştii pe terenul ideilor.