VIDEO O călătorie de coşmar cu „pachebotul zburător“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un avion Airbus A380 a reuşit să aterizeze de urgenţă la Singapore după ce unul dintre motoare a explodat. La doar şase minute după decolarea din Singapore, echipajul a realizat că aeronava are o defecţiune care pune în pericol viaţa celor 433 de pasageri de la bord.

Câteva clipe de cumpănă şi pilotul avionului care aparţine companiei australiene Qantas a decis să aterizez. Conform procedurilor, a cerut permisiunea turnului de control.

Prezent la aeroportul din Singapore, un jurnalist francez a relatat că din avion ieşea fum şi că imediat după aterizare aeronava a fost înconjurată de şase autospeciale de pompieri.

„Iese mult fum din fusleaj. Unul dintre motoarele de sub aripa stânga pare să fi explodat", a relatat ziaristul. Din fericire niciun pasager şi niciunul dintre cei 26 de membri ai echipajului la bord nu a fost rănit.

Şi-au văzut moartea cu ochii

Este un miracol!, au exclamat bucuroşi oamenii la coborârea din aeronavă. Cu toţii au văzut moartea cu ochii. Ulf Waschbusch a fost unul dintre pasagerii zborului de coşmar. „M-am uitat la un moment dat pe fereastră şi am văzut, îngrozit, cum ies flăcări de undeva din aripa stângă a aeronavei", a povestit bărbatul pentru agenţia France Press.

El spune că după ce toată lumea a aflat că avionul are o defecţiune tehnică serioasă la bord s-a aşternut o tăcere de gheaţă. „Erau cu toţii incredibil de calmi", relatează germanul. El îşi aminteşte că pilotul a anunţat că va ateriza din nou la Singapore.

„Ne-am rotit de câteva ori iar pilotul a evacuat o parte din cherosenul din rezervor", mai spune pasagerul. Câteva clipe înainte de aterizare, pasagerii au observat că din partea din spate a avionului iese mult fum. La impactul cu solul trenul de aterizare este avariat.

Au căzut bucăţi de metal din cer

O minune este şi faptul că bucăţile de fuselaj care s-au desprins din aeronavă în timpul zborului nu au rănit pe nimeni la sol. Explozia la motor a avut loc chiar în momentul în care Airbus A 380 zbura deasupra insulei indoneziene Batam. Localnicii au povestit că bucăţi mari de aluminiu şi oţel în culorile alb şi roşu ale companiei aviatice Qantas au căzut din cer  avariind câteva case şi maşini. 

Yanes Tri, o femeie în vârstă de 55 de ani, spune că a avut mare noroc. „O bucată mare de metal a spart un perete al casei mele. Eram în locuinţă, la aproximativ cinci metri. Am fost şocată dar sunt bucuroasă că nu eram aproape de perete", a povestit ea. Ricky, un alt locuitor al insulei a povestit că a auzit o explozie puternică înainte ca fragmentele de avion să ajungă pe sol.

Defecţiune nepermisă

Bucăţi din avion au căzut într-o zonă locuită a insulei Batam  Foto: Afp



„Mă pregăteam să plec când am auzit un bubuit ca un tunet puternic. Am văzut pe cer un avion care s-a întors şi din a cărui coadă ieşea fum", a explicat bărbatul în vârstă de 35 de ani. „Apoi, au căzut din cer trei sau patru piese din metal. Aveau cel puţin un metru lungime", a explicat el. Primele date arată că bucăţile sunt elemente din fuselajul avionul, dar şi bucăţi de motor.

O anchetă tehnică asupra cauzelor exacte ale incidentului este în derulare. „Ceea ce ştim deocamdată este că motorul şi-a pierdut «carcasa» din spate", a declarat o purtătoare de cuvânt a Biroului de anchete şi analize (BEA), care reprezintă statul unde a fost construită aeronava. „Este un incident serios. Evident că, în mod normal, carcasa nu trebuie să se desprindă în timpul zborului", a declarat, la rândul său, Jean-Paul Troadec, directorul BEA.

La rândul său, constructorul european Airbus a admis că astfel de avarii sunt prevăzute în procedurile de certificare ale avioanelor dar că totuşi vorbim despre un „incident semnificativ". „Avioanele sunt certificate cu mai multe motoare, respectiv patru pentru avionul de tip A380. Nu minimalizăm incidentul, dar el este prevăzut de procedurile de certificare. Dacă există patru motoare, este şi pentru a face faţă unei astfel de situaţii dificile", a declarat reprezentantul Airbus.

"M-am uitat la un moment dat pe fereastră şi am văzut, îngrozit, cum ies flăcări de undeva din aripa stângă a aeronavei."
Ulf Waschbusch
pasager al zborului QF32

Qantas ţine „giganţii" la sol

Compania australiană Qantas, una dintre cele cinci companii care deţin astfel de avioane de linie, a imobilizat la sol cele şase avioane Airbus A380, pe care le are. „Am decis să suspendăm decolările până când vom obţine suficiente informaţii privind zborul QF32", a declarat directorul general al companiei, Alan Joyce.

Celelalte companii aeriene care deţin aeronave de acest tip, şi anume Lufthansa, Air France-KLM şi Singapore Airlines, au declarat că vor permite în continuare zborurile tuturor avioanelor A380. Compania Emirates, cel mai mare client al A380, a anunţat şi ea că nu îşi imobilizează la sol cele 13 avioane Airbus.

Problemele celui mai mare avion

Bucăţi din avion au căzut într-o zonă locuită a insulei Batam

Pasagerii zborului QF32, bucuroşi să simtă pământul sub picioare Foto: Reuters



Avionul Airbus A380, supranumit şi „pachebotul zburător", a făcut primul zbor în urmă cu trei ani, chiar pe ruta Singapore-Sydney. Aparatul a fost construit pentru a asigura zboruri de mare distanţă şi capacitate. Poate transporta 555 pasageri într-o configuraţie cu trei clase sau 853 într-o configuraţie cu o singură clasă. Structurile au fost gândite pentru a putea fi folosite şi pe o versiune cargo.

Poate transporta cu 100 de pasageri mai mult decât următotul avion ca mărime, Boeing 747. Este cel mai mare avion produs în serie, singurul mai mare decât acesta fiind Antonov An-225, dar deocamdată există doar un singur exemplar An 225.

Aeroporturile care primesc avionul A380 au fost nevoite să facă investiţii mari în infrastructură, precum lăţirea spaţiului de rulare a pistelor, din cauza aripilor uriaşe, asfaltarea pragurilor pentru a nu risca absorbţia de obiecte în motor, achiziţionarea de tractoare capabile să tragă uriaşa greutate a acestui aparat, adaptarea porţilor pentru înbarcarea a 500-800 pasageri.

Qantas face parte dintre cele cinci companii, alături de Air France, Emirates, Lufthansa şi Singapore Airlines, care deţin în total 37 de avioane A380 aflate în circulaţie.

De la lansarea sa, A380 s-a confruntat cu mai multe incidente tehnice, dar niciunul de gravitatea celui de ieri. În septembrie 2009, un avion al Singapore Airlines care se deplasa pe ruta Paris-Singapore a fost nevoit să se întoarcă din drum din cauza unei pene de motor.

Un avion Air France a fost, de asemenea, constrâns să se întoarcă după o defecţiune la sistemul informatic, calificată drept „minoră" de companie. În aprilie, Qantas a anunţat că anchetează un incident în care a fost implicat unul dintre avioanele sale A380 ale cărui penuri au fost avariate la aterizare.

Pasagerii zborului QF32, bucuroşi să simtă pământul sub picioare
Infografie
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite