VIDEO O balenă face zeci de salturi prin care le mulţumeşte celor care au salvat-o din plasele pescarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O balenă care a fost eliberată din plasele pescarilor, le mulţumeşte salvatorilor săi, oferindu-le un spectacol de zile mari. Mamiferul a făcut zeci de salturi şi a fluturat coadă în semn de recunoştinţă.

Patru americani au avut parte de aventura vieţii lor când au descoperit, în California, o balenă ce avea prinse coada şi o înotătoare în plasă de pescuit.

Bărbaţii au depus eforturi intense timp de o oră pentru a reuşi să elibereze balena din capcana care o ţinea la doar un pas de moarte, potrivit foxcrawl.com.

Michael Fishbach a hotărât că cea mai bună soluţie este să intre în apă şi să taie firele în care era prinsă balena.

"Pe măsură ce înotam pe lângă animal, ochii noştri s-au întâlnit. Nu putea să ne spunem nimic, dar vroiam s-o asigur că suntem aici s-o ajutăm. Mi-a fost destul de greu să mă concentrez, având în vedere emoţiile prin care treceam.

Imaginea acestui animal măreţ şi superb, prins, şi atât de aproape de moarte, a fost de-a dreptul copleşitoare. Trebuie să recunosc că mi-a fost şi un pic frică, din cauză că balena era speriată şi putea să mă ucidă oricând într-un moment de panică"
, a spus bărbatul.

Cu ajutorul unui cuţit mic de bucătărie, oamenii au reuşit să taie plasa în care era prinsă coada. Din acel moment, mamiferul a înotat, trăgând barca după ea, până când a obosit.

Profitând de pauza balenei, oamenii au continuat eforturile de a o elibera complet.

Pentru că au reuşit să îi redea libertatea, balena i-a răsplătit pe binefăcătorii săi cu un spectacol rar. Mamiferul a făcut mai mult de 40 de sărituri, într-un interval de o oră.

VIDEO

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite