O armată de mercenari pentru Emiratele Arabe Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forţa ce va putea interveni atât în cazul unor eventuale proteste din EAU, cât şi în alte state arabe, va fi pusă de punct de fostul proprietar al firmei americane de securitate privată Blackwater, implicată în mai multe scandaluri în Irak.

Toamna trecută, mai mulţi cetăţeni columbieni au aterizat pe aeroportul din Abu Dhabi. Spuneau că sunt muncitori în construcţii.

De fapt erau militari, membri ai unei armate secrete de mercenari, creată de Erik Prince, fostul proprietar miliardar al faimoasei firme de securitate Balckwater, implicată în scandaluri imense în Irak.

Prince, care a renunţat la firma lui după procesele din SUA, a fost angajat de prinţul moştenitor al emiratului Abu Dhabi, şeicul Mohamed bin Zayed al-Nahyan, un vechi prieten de-al lui, să organizeze un batalion de mercenari străini pentru Emiratele Arabe Unite, a relatat cotidianul „The New York Times", pe baza declaraţiilor foştilor angajaţi ai proiectului şi ale unor oficialităţi americane.

Operaţiuni împotriva protestelor pro-democraţie

Batalionul urmează să desfăşoare operaţiuni speciale înăuntrul sau în afara ţării, să apere conductele de petrol şi zgârie-norii de atacuri teroriste, dar şi să înăbuşe revolte interne.

Trupele ar putea fi folosite în cazul în care Emiratele se vor confrunta cu revolte în taberele de muncă unde sunt concentraţi muncitori străini sau cu demonstraţii prodemocraţie ca cele care au cuprins lumea arabă în acest an.

Documentele descriu sarcinile posibile ale batalionului - "strângere de informaţii, combaterea gherilei urbane, asigurarea securităţii materialelor nucleare şi radioactive, misiuni umanitare şi operaţiuni speciale pentru a distruge perosnalul şi echipamentul duşmanului.

" Liderii EAU, nemulţumiţi de pregătirea militarilor lor, speră că aceste forţe vor putea contracara şi o eventuală agresiune iraniană. Tabăra de antrenament este situată în oraşul militar Zayed, o bază din Emirate, ascunsă în spatele unor ziduri de beton şi sărmă ghimpată.

Mercenarii provin din Columbia, Africa de Sud şi alte ţări, dar nu musulmani (directivă specială a lui Prince, întrucât nu li sepoate cere musulmanilor să-şi omoare fraţii). Vor fi antrenaţi de militari americani pensionaţi şi veterani din unităţi operaţionale speciale germane şi britanice, precum şi din Legiunea străină franceză, susţin foşti angajaţi şi oficialităţi americane.

Deşi SUA sunt privite cu suspiciune în zonă, EAU sunt aliatele Washingtonului şi, potrivit oficialităţilor americane, programul batalionului se bucură de un anumit sprijin din partea Americii.

"Neavând experienţă, este explicabil de ce ţările din Golf solicită ajutor din străinătate", a declarat o oficialitate a administraţiei Obama care avea informaţii despre organizarea batalionului. Totuşi, nu se ştie dacă proiectul este sprijinit oficial de SUA, mai ales că implicarea unor cetăţeni americani încalcă legile federale, dacă nu dispun de o autorizaţie din partea Departamentului de Stat.

Prince îşi vede visul cu ochii

Pentru Erik Prince este o încercare de a-şi reface imperiul în deşert, departe de procese sau investigaţii ale Congresului american. El a vândut anul trecut Blackwater, dar acuzaţiile împotriva firmei au fost reluate în primăvară, patru angajaţi ai Blackwater fiind suspectaţi că ar fi ucis 17 civili irakieni la Bagdad în 2007.

Prince şi-a creat o nouă companie, Reflect Responses, şi a obţinutde zeci de milioane pentru a apăra mai multe viitoare centrale atomice şi a oferi securitate în spaţiul virtual. El speră să câştige miliarde de dolari prin crearea şi pregătirea pentru Emirate a altor batalioane compuse din mercentari latino-americani şi prin deschiderea unui complex uriaş unde societatea lui va putea antrena trupe pentru alte guverne.

Numele lui Prince nu se regăseşte în documente, dar trei foşti angajaţi care au cerut să li se păstreze anonimatul au descris rolul central al acestuia în încheierea afacerii cu Emiratele. Noua societate, cunoscută şi sub denumirea R2, a fost autorizată în martie anul trecut, 51 la sută aparţinând unor proprietari din Emirate.

Pentru început, Prince a primit 21 de milioane de dolari. Crearea acestui batalion a însemnat pentru el transformarea unui vis în realitate deoarece încă pe vremea când conducea Blackwater şi încasa din contractele de securitate cu SUA miliarde de dolari, a sperat că va putea crea o armată de închiriat, ce urma să fie desfăşurată în zone de criză din Africa, Asia şi Orientul Mijlociu. Specialişti în probleme de securitate cred că eforturile lui Prince de a întări apărarea Emiratelor împotriva ameninţărilor ar aduce şi unele beneficii guvernului american care împărtăşeşte cu EAU preocupările privind influenţa iraniană crescândă în regiune.

.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite