Cutremur cu magnitudinea de 6,6 în Oceanul Arctic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cutremur cu magnitudinea de 6,6 pe scara Richter s-a produs joi în Oceanul Arctic, în nord-vestul Norvegiei, relatează AFP, preluată de Mediafax.

Potrivit Institutului norvegian de geofizică NORSAR, seismul s-a produs la aproximativ 100 de kilometri nord-vest de insula norvegiană Jan Mayen, pe care se află o staţie meteorologică.

"Este un cutremur puternic", a declarat pentru AFP seismologul Tormod Kvaerna.

Potrivit Centrului Seismologic Europeano-Mediteranean CSEM, cutremurul a atins o magnitudine de 6,6 pe scara Richter la ora 13.43 GMT (16.43, ora României) şi a fost urmat de o replică de 5,3, şapte minute mai târziu.

"Eu cred că am trecut de cel mai important cutremur, chiar dacă este dificil să prevezi ceea ce va urma", a declarat Kvaerna.

Citaţi de ediţia online a publicaţiei Aftenposten, meteorologii de la Jan Mayen au anunţat pagube materiale, dar nu şi răniţi.

Acesta ar fi cel mai important cutremur înregistrat vreodată în Norvegia. Anterior, un cutremur a avut loc în Islanda. Seismul, care a fost resimţit la Reykjavik, a avut o magnitudine de 4,1.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite