Nicolas Sarkozy se teme de un război cu Iranul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aflat în vizită la Damasc, unde s-a întâlnit cu liderii Siriei, Turciei şi Qatarului, preşedintele Nicolas Sarkozy a avertizat Iranul că riscă un atac din partea Israelului dacă va

Aflat în vizită la Damasc, unde s-a întâlnit cu liderii Siriei, Turciei şi Qatarului, preşedintele Nicolas Sarkozy a avertizat Iranul că riscă un atac din partea Israelului dacă va continua programul nuclear.

"La un moment dat, oricare ar fi guvernul israelian, ne putem trezi că Israelul a atacat", a declarat Sarkozy. "Întrebarea nu este dacă acest lucru ar fi legitim sau nu, dacă ar fi ceva inteligent. Ce vom face în acel moment? Ar fi o catastrofă", a subliniat liderul francez.

Îngrijorările cu privire la un nou război în Golf s-au intensificat după ce Israelul a efectuat în iunie un exerciţiu aviatic, urmat de ample manevre militare ale Iranului.

Occidentul acuză Iranul că încearcă să fabrice arma nucleară sub pretextul programului nuclear civil, deşi Teheranul afirmă că obiectivul este pur civil. SUA şi Israelul nu au exclus posibilitatea unei intervenţii militare, dacă disputa nu se rezolvă pe cale diplomatică.

Preşedintele Sarkozy i-a cerut liderului sirian, Bashar al-Assad, să ajute la rezolvarea acestei dispute cu Republica Islamică, Siria fiind un aliat al Teheranului.

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat până acum trei serii de sancţiuni împotriva Iranului, pentru că Teheranul nu a suspendat procesul de îmbogăţire a uraniului.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite